Echipele ar putea alege singure pneurile pentru curse din 2013
Pirelli a dezvăluit că echipele au putea alege singure cele două compoziţii de pneuri cu care să concureze într-un Mare Premiu. Măsura va intra în vigoare cel mai devreme în 2013.
Pirelli, unicul furnizor de pneuri din Formula 1, a dezvăluit miercuri în cadrul unei conferinţe cu fanii câteva dintre planurile pe care le are pentru sezonul 2013.
Unul dintre cele mai interesante se referă la posibilitatea ca fiecare echipă să-şi aleagă singură cele două compoziţii de pneuri cu care va concura într-un Mare Premiu.
"Am făcut câteva propuneri, cum ar fi pneurile de calificări sau o mai bună utilizare a alocării pneurilor pe care o avem acum. Aceste conversaţii vizează sezonul 2013 şi ar putea lăsa echipele să-şi aleagă componentele, lucru pe care l-am făcut şi în trecut în Campionatul Mondial de Raliuri. Dar acestea sunt doar puncte de discuţie şi sincer să fiu suntem foarte mulţumiţi de ce am făcut până acum, aşa că nu trebuie să exagerăm aceste probleme. Până acum, totul este bine", a declarat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Adoptarea unui astfel de regulament ar avea drept efect o diversificare radicală a strategiilor de cursă, dar şi o problemă de logistică pentru Pirelli, care ar trebui să cunoască cu mult timp înainte preferinţele echipelor, în special în cazul curselor care se desfăşoară în afara continentului european.
Via | ESPNF1
Ar fi un lucru foarte bun, Pirelli nu ar avea altceva de facut decat sa ofere echipelor specificatia de pneuri pe care le considera potrivite pentru un Mare Premiu, iar echpele sa aleaga dintre acstea seturi de acelasi tip sau de tipuri diferite, dupa cum considera ca se potrivesc monopostului propriu si conditiilor de concurs. Pe acelasi circuit unele echipe ar folosi mai mult harduri, altele mai mult softuri, unele mai multe seturi altele mai putine, per total lucrurile echilibrandu-se si in final, cred eu, costurile rezultate fiind mai mici.