Echipele au respins extinderea dublării punctelor la ultimele trei curse

Publicat vineri, 28.02.2014 17:52 de Daniel Popescu

Echipele au votat vineri împotriva propunerii lui Bernie Ecclestone de a extinde regula dublării punctelor la ultimele trei curse ale sezonului.

Bernie Ecclestone a încercat fără succes să extindă una dintre cele mai controversate reguli introduse în Formula 1 în ultimii ani.

După ce a reuşit să-şi impună voinţa ca piloţii să primească de două ori mai multe puncte în ultima cursă a sezonului, britanicul în vârstă de 83 de ani a propus ca regula să se aplice pentru ultimele trei etape, sub pretextul de a creşte intensitatea luptei pentru titlul mondial în finalul sezonului.

Totuşi, pentru a intra în vigoare, regula trebuia adoptată în unanimitate de către echipe, iar acest lucru nu s-a întâmplat. În mod cert, Mercedes a votat împotriva schimbării acestei reguli, ca urmare a faptului că deţine cel mai performant şi fiabil motor, în timp ce Red Bull Racing a votat pentru cu scopul de a putea recupera pe finalul campaniei punctele pe care le va pierde în primele curse până când Renault va remedia defecţiunile tehnice.

De asemenea, echipele au refuzat schimbarea regulamentului pentru omologarea motoarelor, în ciuda presiunilor făcute de Renault pentru a putea modifica unităţile şi după startul sezonului ca urmare a defecţiunilor tehnice înregistrate în teste.

Via BBC Sport

  • gianni_dude, sâmbătă, 01.03.2014 10:36

    Dozatoarele si Bernie si-au luat-o peste nas. Ma mir cu n-au propus ca echipa campioana sa porneasca cu un avans de 100 de puncte... Mi-e sila de Bernie.

  • klausnake, sâmbătă, 01.03.2014 14:59

    In caz ca e cineva curios,vesti nu prea bune despre Schumi:http://msn.foxsports.com/other/story/formula-one-champion-michael-schumacher-unlikely-to-fully-recover-from-head-injuries-022814

  • haha, sâmbătă, 01.03.2014 15:03

    Chinuitii aia de la dozatoare vor din nou sa schimbe regula in timpul jocului. Ce spuneai? Al cincilea titlu pt vitzel? Vise umede....