Echipele de top nu au ajuns la un acord pentru reducerea costurilor

Publicat marţi, 13.12.2011 16:08 de Daniel Popescu

Red Bull Racing, Ferrari, McLaren şi Mercedes au făcut progrese minore pentru salvarea acordului pentru reducerea costurilor şi au programat o întâlnire suplimentară.

Reprezentaţii echipelor Red Bull Racing, Ferrari, McLaren şi Mercedes s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni cu scopul de a ajunge la un acord final în privinţa termenilor acordului pentru reducerea costurilor în Formula 1.

Niciuna dintre echipe nu a menţionat natura discuţiilor, însă mai multe surse citate de Autosport au dezvăluit că team-urile au eşuat în tentativa de a ajunge la un acord final.

Totuşi, discuţiile au fost pozitive şi au condus la înregistrarea unor progrese minore în negocieri, motiv pentru care şefii au planificat o nouă întâlnire care să clarifice situaţia. Data noii întâlniri nu este însă cunoscută.

Red Bull Racing şi Ferrari s-au retras recent din carul Formula One Temas' Association (FOTA) din cauza faptului că nu au reuşit să ajungă la un numitor comun în privinţa acordului pentru reducerea costurilor. Totuşi, ambele echipe de top au insistat că acest acord este benefic pentru Formula 1, iar una dintre soluţii este ca acesta să devină obligatoriu prin includerea în regulamentul sportiv al competiţiei.

Sauber a confirmat ulterior că se retrage de asemenea din FOTA, o decizie similară fiind aşteptată şi din partea celor de la Toro Rosso.

Via | Autosport