Ferrari a efectuat un test aerodinamic în Spania

Publicat joi, 28.06.2012 16:25 de Daniel Popescu

Ferrari a efectat miercuri un test aerodinamic în linie dreaptă pe circuitul Idiada din Spania.

Ferrari a participat miercuri la o sesiune de teste în linie dreaptă pe circuitul Idiada din Spania, iar la volanul monopostului F2012 s-a aflat pilotul de rezervă Marc Gene.

Spaniolul a evaluat o serie de îmbunatăţiri aerodinamice pentru monopostul Scuderiei în perspectiva ultimelor trei curse premergătoare vacanţei de vară din Formula 1.

Conform regulamentului sportiv, fiecare echipă are dreptul de a efectua opt zile de teste în linie dreaptă în scop aerodinamic, pe un circuit care nu face parte din calendarul Formulei 1, dar care este aprobat în prealabil de FIA.

De altfel, Ferrari nu este singura echipă care testează pe parcursul acestei săptămâni. Force India a anunţat că efectuează joi un test similar pe aeroportul Cotswold din localitatea britanică Gloucestershire. La volanul monopostului a urcat americanul Conor Daly, unul dintre rivalii românului Robert Vişoiu în sezonul 2012 al competiţiei GP3.

Via | GPUpdate | GPUpdate