Ferrari a făcut un test cu Pirelli cu monopostul din 2011 înainte de cursa de la Barcelona

Publicat joi, 30.05.2013 17:53 de Daniel Popescu

Ferrari a confirmat public că a efectuat un test cu pneuri Pirelli înainte de cursa de la Barcelona, însă a utilizat monopostul din sezonul 2011.

La scurt timp după izbucnirea scandalului cu privire la testul efectuat de Mercedes cu monopostul din sezonul curent la scurt timp după Marele Premiu al Spaniei, presa internaţională a aflat că şi cei de la Ferrari au avut parte de o sesiune cu Pirelli între cursele din Bahrain şi de la Barcelona.

Totuşi, Ferrari a utilizat în cadrul testului un monopost din sezonul 2011, astfel că evenimentul a fost regulamentar, în condiţiile în care regula care interzice testele în timpul sezonului se aplică doar pentru monopostul curent şi cel din sezonul precedent.

Un purtător de cuvânt al Scuderiei a catalogat testul de 1.000 de kilometri drept "irelevant", întrucât regulamentul sportiv a fost respectat.

"În ceea ce priveşte testul cu un monopost vechi, subiectul este irelevant, pentru că respectă în totalitate regulamentul. Nu am negat niciodată testul şi am fost transparenţi. Toate echipele au această posibilitate. Cei de la Pirelli sunt cei care ştiu pneurile şi specificaţiile pneurilor, nu noi", a precizat el pentru jurnalistul Adam Cooper.

Situaţia este însă complicată de faptul că Pirelli nu a informat toate echipele de testul pe care l-a efectuat cu monopostul Ferrari din sezonul 2011, chiar dacă acesta este regulamentar.

Via Adam Cooper

  • Fan F1, vineri, 31.05.2013 11:54

    Ce este interesant este ca testul facut de Ferrari, in Bahran a fost un fapt cunoscut echipelor, plus au folosit monopostul din 2011, ceea ce practic este legal.

  • Fan F1, vineri, 31.05.2013 11:54

    @Erata: Bahrain... WTB the edit button :)

  • bob, vineri, 31.05.2013 14:18

    si daca au folosit monopostul din 2011 ce au vrut sa testeze ce au vrut sa afle cu un monopost care este istorie clar ca au testat fiabilitatea pneurilor cu atat mai imoportant ca monopostul 2011 este mai rapid decat cel din 2013 este clar a testat cu monopostul din 2011 pt a afla rezultate pt monopostu din 2013 si mai vor iesi la iveala multe lucruri

  • el, vineri, 31.05.2013 14:33

    trisorii de RBR! triseaza de ani buni si castiga.

  • bob, vineri, 31.05.2013 21:47

    Daca spui ca a fost legal ce a facut ferrari dc au testat ce au vrut sa afle cati cai frumosi mai are motoru din 2011 sa fim realisti