Ferrari a stabilit programul testelor de iarna

Publicat miercuri, 12.11.2008 12:04 de Daniel Popescu

Scuderia Ferrari a anuntat programul testelor din aceasta iarna, monopostul care va fi prezent pe circuit urmand sa poarte denumirea de F2008K.

La scurt timp dupa incheierea sezonului 2008, Ferrari a inceput pregatirea campaniei din aceasta iarna, cu scopul de a dezvolta un monopost cat mai bun pentru anul viitor.

Echipa a decis ca masina ce va fi utilizata in cadrul testelor sa poarte numele de F2008K, litera K provenind, cel mai probabil, de la sistemul KERS. Potrivit unor surse interne, monopostul de tranzitie va putea ingloba sistemul KERS sau un balast care sa suplineasca eventuala absenta a acestuia.

F2008K isi va face debutul in aceasta saptamna pe circuitul de casa de la Fiorano, in timp ce Luca Badoer se va afla la volan in timpul celor trei zile de teste de la Barcelona de saptamana viitoare.

Scuderia va participa si in luna decembrie la doua sesiuni de teste. Astfel, Kimi Raikkonen va testa pe circuitul de la Jerez in perioada 9-11 decembrie, in timp ce Felipe Massa va prelua controlul volanului pe noul circuit portughez de la Algarve in perioada 15-17 decembrie.