Ferrari ameninţă din nou cu crearea unei competiţii rivale cu Formula 1
Luca di Montezemolo susţine că echipele din Formula 1 îşi vor crea propria competiţie în 2013 dacă nu vor primi mai mulţi bani din drepturile TV.
FIA a anunţat recent regulamentul tehnic pentru sezonul 2013, însă stabilitatea Formulei 1 este departe de a fi asigurată.
Acordul Concorde, documentul care guvernează competiţia, expiră la sfârşitul sezonului 2012, iar echipele doresc să primească 75% din drepturile TV începând din 2013, comparativ cu o cotă de numai 50% în prezent.
În cazul în care cerinţele nu vor fi acceptate de deţinătorii drepturilor comerciale, echipele sunt pregătite să-şi creeze o competiţie paralelă, potrivit declaraţiilor lui Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari. "Suntem la o încrucişare de drumuri. Avem Formula 1 în inimile şi minţile noastre, dar nu vrem să fim într-o închisoare a Formulei 1", a declarat italianul în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii presei internaţionale.
În prezent, drepturile comerciale ale Formulei 1 sunt deţinute de fondul de investiţii CVC Capital Partners şi sunt gestionate de Bernie Ecclestone, iar Montezemolo susţine că prezenţa britanicului este vitală pentru bunul mers al Formulei 1. "Pentru mine, prezenţa lui Ecclestone este o prioritate, pentru că Formula 1 nu poate fi condusă de bursă (n.r - aluzie la faptul că CVC Capital Partners este un fond de investiţii). Avem nevoie de oameni cu credibilitate, personalitate şi experienţă. Dar până la urma întotdeauna putem găsi un nou promoter, pentru că această afacere nu este prea complicată", a adăugat el.
Montezemolo a încheiat prin a-şi declara nemulţumirea pentru adoptarea unor motoare turbo de 1.6 litri în Formula 1 începând din 2013, afirmând că Ferrari a acceptat noul regulament cu unicul scop de a nu exista noi controverse. "Sunt în favoarea îmbunatăţirii stabilităţii, dar a trebuit să accept motorul turbo de 1.6 litri pentru că nu vrem ca Ferrari să fie implicată mereu în polemici, însă personal nu îmi place. S-a mers prea departe. Sunt de acord că trebuie să reducem costurile, dar această abordare nu este bună pentru Formula 1. Ieftin este departe de a nu fi scump. Vrem ca Formula 1 să fie asociată cu inovaţia şi tehnologia", a mai precizat el.
Via | Daily Telegraph
eu banuiesc cine ar putea fi cel ce ar conduce comercial o competitie paralela! Flavio Briatore , va spune cava ?