Ferrari anticipează o clasare între locurile 7 şi 12 în China
Ferrari consideră că va termina calificarilea de la Shanghai undeva între poziţiile a şaptea şi a 12-a pe baza datelor obţinute în antrenamentele de vineri.
Ferrari a introdus pentru Marele Premiu al Chinei câteva update-uri pentru monopostul F2012, însă perspectivele echipei pentru acest weekend nu s-au schimbat foarte mult.
Directorul tehnic Pat Fry susţine că update-urile reprezintă un pas înainte, însă avertizează că circuitul de la Shanghai nu se potriveşte foarte bine monopostului, motiv pentru care crede că Fernando Alonso şi Felipe Massa se vor clasa undeva între poziţiile 7 şi 12 în calificările de sâmbătă.
"Prima evaluare pe care o putem face după cele trei ore de antrenamente este pozitivă, dar evident avem nevoie de multe ore de muncă pentru a realiza o analiză amănunţită. Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că specificaţiile acestui circuit se potrivesc mai puţin monopostului nostru decât în Malaysia. Luând aceşti doi factori în considerare, nu mă aştept la nimic nou în privinţa poziţiilor noastre pe grilă."
"În acest moment, aşteptarea noastră realistă este undeva între locurile 7 şi 12, aşa cum s-a întâmplat şi la Sepang. Totuşi, trebuie să reţinem că lupta este echilibrată, aşa că orice greşeală sau un tur mai puţin perfect pot schimba semnificativ poziţia, fie în sus, fie în jos", a precizat britanicul.
Înainte de antrenamente, Fry avertiza fanii Scuderiei că Alonso şi Massa vor avea reale dificultăţi să pătrundă în ultima parte a calificărilor de sâmbătă.
Via | Ferrari
declaratii care nu au nici o relevanta dar un lucru e sigur,nu exista un favorit la victorie.Ne putem astepta la o victorie Mercedes sau Red Bull sau chiar Ferrari daca nu castiga McLaren :)