Ferrari îl avertizează pe Massa să-şi îmbunătăţească rezultatele
Luca di Montezemolo i-a transmis lui Felipe Massa că trebuie să-şi îmbunătăţească rezultatele pentru a-i putea prelungi contractul pentru sezonul 2014.
Felipe Massa a avut un început promiţător de sezon, însă în ultima perioadă nu a reuşit să se menţină la nivelul unei echipe de talia Scuderiei Ferrari şi a obţinut doar 16 puncte în ultimele cinci curse.
Prestaţiile sale mai puţin convingătoare au generat inevitabil numeroase speculaţii cu privire la viitorul său în cadrul echipei, întrucât contractul urmează să expire la sfârşitul sezonului. Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, l-a avertizat deja pe brazilian că trebuie să-şi îmbunătăţească rezultatele dacă vrea să aibă o şansă să rămână la echipă şi în sezonul 2014.
"Massa este un pilot rapid şi un băiat grozav, dar în ultimele zile am fost foarte clari cu el. Are nevoie de rezultate mai bune şi mai multe puncte. Apoi, la un moment dat, ne vom uita unul în ochii celuilalt şi vom decide ce trebuie să facem în privinţa viitorului", a declarat el într-un interviu acordat publicaţiei italiene Corriere della Sera.
Montezemolo a exclus însă încă o dată posibilitatea ca brazilianul să fie înlocuit de un pilot precum Sebastian Vettel, întrucât nu crede în cooperarea cu Fernando Alonso.
"Mai devreme sau mai târziu, fiecare pilot trimite un mesaj pentru Ferrari. Este un vis pentru fiecare campion, chiar şi Ayrton Senna a făcut asta. Totuşi, chiar dacă am multe probleme, găsirea unor piloţi pentru viitor nu este una dintre ele. Fernando Alonso este un pilot grozav, aşa cum am mai spus. A demonstrat asta şi o va demonstra încă o dată foarte curând", a adăugat el.
Via The F1 Times
asta e semn ca n-ul mai vor pe Felipe si an 2014 la volanul monopostului Ferrari ,adevarul e ca Felipe trebuie inlocuit cu un pilot care sa se lupte la titlu nu doar victorie de etapa..