Ferrari neagă că i-a cerut lui Massa să provoace accidentul lui Hamilton
Ferrari a negat că i-a transmis lui Felipe Massa să-i provoace un accident lui Lewis Hamilton în cursa din Singapore.
Duelul dintre Felipe Massa şi Lewis Hamilton din Marele Premiu al statului Singapore a luat o întorsătură neaşteptată după ce site-ul oficial a publicat un rezumat al cursei în care pilotul Scuderiei Ferrari a fost îndemnat de inginerul său Rob Smedley "să-i distrugă cursa" britanicului.
După ce presa internaţională şi, în special, cea din Marea Britanie a relatat mesajul radio al lui Smedley, Ferrari a reacţionat prin intermediul unui editorial publicat sub semnătura celebrului anonim "Horse Whisperer". Scuderia admite că mesajul nu a fost unul corect din punct de vedere politic, însă neagă că brazilianul a fost instruit să-i provoace un accident lui Hamilton.
"Este adevărat că inginerul lui Massa a fost prins în febra evenimentelor şi a folosit la un moment dat verbul 'a distruge'. Poate că nu a fost cea mai corectă alegere, dar cu siguranţă nu a avut nicio intenţie răutăcioasă, mai ales dacă luăm în considerare că Smedley este născut şi crescut în Middlesbrough (n.r - oraş din Marea Britanie)."
"De asemenea, este adevărat că această afirmaţie către Massa a venit în turul 11 la ieşirea din virajul 5, iar la finalul turului piloţii au sosit împreună la boxe. Cu alte cuvinte, nu a avut nicio legătură cu coliziunea dintre Massa şi Hamilton care s-a petrecut un tur mai târziu", precizează Ferrari pe site-ul său oficial.
Via | Ferrari
Sigur inginerul lui Massa stia ca daca avea sa provoace un accident,nu ar fi iesit bine din el,asa cum s-a si intamplat.Massa,cel lovit,a avut de suferit din cauza loviturii cu Hamilton,asa ca..