Ferrari: "Sezonul 2012, esenţial pentru viitorul lui Massa"
Stefano Domenicali susţine că sezonul următor va fi esenţial pentru viitorul lui Felipe Massa în cadrul echipei, însă a exclus posibilitatea ca acesta să fie concediat în noiembrie.
După ce a ratat titlul mondial în 2008 pe ultimii metri ai Marelui Premiu al Braziliei, Felipe Massa a intrat într-o perioadă mai puţin prolifică a carierei care s-a accentuat după venirea la echipa a lui Fernando Alonso.
În acest context, Stefano Domenicali, şeful Scuderiei Ferrari, a avertizat că sezonul 2011 va fi unul cheie pentru viitorul pilotului brazilian, însă în acelaşi timp a negat zvonurile potrivit cărora Ferrari va renunţa la serviciile sale la finalul acestui an.
"Mă bazez că Massa va reveni, pentru că ştie că anul viitor va fi unul cheie în care va fi capabil să-şi demonstreze adevărată valoare. Cât despre zvonurile legate de toţi piloţii care ar trebui să vină la Maranello pentru a-l înlocui, pot doar să repet că Massa va fi de asemenea cu noi în 2012 şi asta ar trebui să vă facă să înţelegeţi câtă încredere avem în el", a declarat italianul.
Anterior, Ferrari şi-a propus să câştige cât mai multe curse până la finalul anului, însă rezultatele din ultima perioadă i-au determinat pe italieni să-şi schimbe din mers obiectivul.
"În cele două curse care au mai rămas vrem să încercăm să ajungem pe podium şi să-l punem pe Fernando Alonso pe locul doi în clasamentul general. Între timp, toţi cei de la Maranello lucrează pentru a produce un monopost competitiv de la începutul sezonului următor, când vom avea un singur obiectiv, şi anume victoria", a mai precizat el.
Via | ESPNF1
Parerea mea este ca Massa a mers bine in 2008 numai pentru ca Ferrari avea o masina superioara, si pentru ca Räikkönen a avut un dezinteres total pentru Formula 1. In rest, Massa este un pilot care nu isi poate bate colegul de echipa, iar in acest an are mai putin de jumatate din punctele celui aflat imediat in fata lui si nu a terminat nici o cursa mai sus de locul 5. Cred ca sunt destul de multi piloti care, daca ar fi avut Ferrari-ul lui Massa, ar fi avut mai multe puncte decat are el acum.