Ferrari va analiza fiabilitatea monopostului

Publicat luni, 04.08.2008 17:41 de Daniel Popescu

Stefano Domenicali a anuntat ca Ferrari va analiza cu atentie fiabilitatea monopostului si comportamentul pneurilor, dupa ce echipa a ratat victoria in Ungaria.

Felipe Massa a fost la numai trei tururi de obtinerea unei importante victorii in Ungaria, insa motorul monopostului Ferrari a cedat, iar brazilianul a fost nevoit sa abandoneze. In plus, italienii au avut probleme cu pneurile in timpul cursei de la Hockenheim. Stefano Domenicali, seful Ferrari, a admis ca Scuderia trebuie sa analizeze cu mare atnetie aceste aspecte.

"In privinta fiabilitatii nu putem accepta astfel de probleme, chiar daca a fost vorba de numai 10 kilometri pana la final. Nu ne permitem sa avem astfel de probleme pentru ca pretul platit este prea mare", a declarat Domenicali.

"Pe de alta parte, calificarile sunt cruciale si duminica diferenta a fost ca, pe de o parte, am fost capabili sa ajungem in frunte, iar pe de alta parte, in prima parte a cursei am fost in plutonul de mijloc, stiind ca era imposibil sa facem ceva".

Domenicali a admis ca echipa va opera schimbari in privinta setarilor in cursele urmatoare. "Cu siguranta trebuie sa pregatim setarile si pneurile intr-un alt mod, pentr uca am vazut ca am suferit, de exemplu, in Germania".

  • DRAKo, luni, 04.08.2008 21:20
    Uitati-va la nr de tururi parcurse

    Masa a parcurs mai multe tururi decat cei de la McLaren, fiind un pilot slab are nevoie de mai multe tururi pana sa invete o pista. Si multi il lauda. Haha

  • tot_emil, luni, 04.08.2008 21:30
    pentru drako

    sa vorbesti in momentul in care echipa cu care simatizezi va iesi campiona , pana atunci pilotii astia 2 prosti Kimi si Felipe aduna puncte pentru un constructor care nu merge cu cersitul dupa motoare pe la unii si altii. Il poti lua pe cioroi cu tine acasa si pe kova sa va tina de urat dar echipa fix pix. o cioara moarta din fasa asta e ham ham, daca si anul asta rateaza titlul sunteti de 2 lei, la constructori tot ferrari va fi numero uno.

  • DRAKo, luni, 04.08.2008 22:11
    draga emilutz

    Prietene, in stire se vorbeste despre faptul ca motorul unui sofer de la ferari a cedat cand mai avea de mers doar 10km, acesti km acel sofer i-a parcurs pentru ca nu e bun, pt ca are nevoie de mai multe tururi ca sa bage la cap circuitul. Comentariul tau e total pe langa subiecul stirii! In ceea ce priveste valoarea pilotilor am facut o statistica despre Hamilton si masutza Idolul tau are 99curse disputate si 255puncte, Hamilton are 28curse si 171puncte. Transformate in puncte/cursa Masa are 2.58 iar Hamilton 6.11 Adica Hamilton este de 2.37ori mai bun, mai productiv. Daca ar fi sa-i comparam la numarul de puncte stranse in primii ani de participare masutza are 0.47puncte/cursa. JENANT, Mare pilot! Comparandu-i in ultimii 2 ani Masa are 5.29puncte/cursa fata de 6.11 cat are Hamilton, DECI Hamilton strange 1punct in plus/cursa!

  • kimi_rai, luni, 04.08.2008 23:44
    @DRAKo

    Pai nu uita ca Massa a inceput la sauber k si Kimi , si nu a avut masina gandita de alonso . Asa ca nici comparatiile tale nu sunt bune .Si massa nu a facut multe tururi ca sa invete circuitul ci pt un timp mai bun . p.s. Si crede-ma ca nu sunt fan massa deloc ,e slabutz oricum .

  • kimifinish, luni, 04.08.2008 23:46
    deacord cu CHIUCHEAN

    mai darko....ieri massa mai avea de mers 10 km pana la final...dar sa ne aducem de aminte...in Spania...in 2001 cand hakkinen mai avea de mers vreun km jumate si motorul lui fumega...tot primul era si el...nu iti mai aduci de aminte??...oricum..ce o facut massa ieri la start nu o facut cioara aia neagra de cand poarta putzulica.....hai k iti las si linku sa iti aduci de aminte...dar atunci in 2001 tu te jucai cu putzulica in nisip si nu iti mai aduci de aminte....http://www.youtube.com/watch?v=IS5dmhGYqBA mno sa vedem mai zici ceva???...sa te aud...si hai sa-ti mai dau un link...pe vremea cand era kimi la mclaren in ultimu tur in 2005 la nurburgring......ce mai zici http://www.youtube.com/watch?v=iJxgA9yw1S4 hai ca mi s-a facut mila de tine...FORZA FERRARI....

  • sebabaur, marţi, 05.08.2008 06:54
    @drako de sebabaur

    te tot urmaresc de ceva timp si n-am vrut sa intervin dar stiu o chestie daca doi oameni iti spun ca esti beat e cazul sa te duci sa te culci. Cred ca esti chiar deplasat cu comentariile de vreme ce ai de zis doar cateceva contra ferrari si nu poti fi deloc subiectiv, ma rog asta e opinia ta dar mai lasa te rog cearta asta de mahala si pune doar comentarii pertinente. Daca e sa nu castige ferrari nu e o gaura in cer, au mai avut ani in care au lipsit din top, dar nici mclaren nu au fost mereu pe podium. Ce-ar fi sa revina BMW si sa-i surclaseze pe ai tai Mclaren?

  • sebabaur, marţi, 05.08.2008 06:55
    inca un amanunt

    si lui hamilton i-a cedat masina in acest sezon

  • kempo, marţi, 05.08.2008 08:25
    bine ca e Massa slab

    si la startul cursei a depasit ambele "sageti argintii" , mai drako daca asa un pilot de slab - cum zici tu - i-a depasit ......... pai crezi ca merita Hamilton sa castige cursa ?

  • tomoradea, marţi, 05.08.2008 12:03
    ptr. draco

    Prietene! Nu vreau sa comentez mult ca nu-mi sta in fire. De 2 ani de cand urmaresc automarket cred ca am scris doar 1 comentariu. In fine... Sunt curios ce-ar fi facut Hamilton daca debuta la Honda sau la Williams sa nu vorbim de echipe mai slabe. Nu poti face comparatii de genul cate curse a castigat si in cat timp... Daca ai umbla pe circuite si nu numa' la televizor ai putea observa cat de simpatizat e Hamilton... Oare de ce 90% il huiduie din spectatori si nimeni nu are treaba cu Heikki. De ce Alonso este iubit inclusiv de fanii Ferrari? Parca si el a concurat la McLaren anul trecut, dar nici urma de antipatie. Aceasta antipatie de unde apare oare? Toti si repet, TOTi pilotii care sunt in F1 sunt piloti buni. Diferenta 80% o face tehnica de sub ei. Hakkinen era mai bun ca Schumacher? Poate, doar l-a batut de 2 ori la rand. Dar dupa aceea nimic n-a mai schitat. Hill a fost mai bun ca Schumi? Villneuve? Sunt cativa piloti care ies din mediocritate. Dar nu inseamna ca restul e slab. Schumi s-a batut cu toata lumea, a fost invins dar a si castigat mult. Indiferent cat de buna era masina de sub el. In momentul in care a avut masina perfecta parca deja in etapa a 10-a era campion mondial. Nu contest valoarea lui Hamilton. E un mare pilot dar e foarte arogant si inca nu e campion mondial. Nici Massa intr-adevar. Dar Kimi este Alonso este. Si pe circuit cum poti sa spui ca Massa nu e bun? Diferenta intre piloti e sub 1 secunda. Circuitul hungaroring are 4381 de m. Stii ce inseamna sa fii sub 1 secunda timp de 70 de tururi? Incearca o data si atunci sa spui ca unul sau altul nu-i pilot. Nu cred ca daca ai fi tu acolo cu masina ta particulara ai reusi trei tururi consecutive care sa se incadreze in diferente de 5 secunde.

  • DRAKo, marţi, 05.08.2008 12:12
    kimifinish

    Te rog frumos sa nu mai faci remarci de genul "dar atunci in 2001 tu te jucai cu putzulica in nisip" Eu urmaresc F1 de pe vremea lui Senna cand tu nici nu erai pe planeta. Crede-ma ca te cunosc, stiu unde stai si daca vrei sau daca continui sa comentezi la adresa mea, ne putem intalni sa-ti spun cand ma jucam prin nisip! SEBABAUR- sunt CONTRA ferari pentru ca apartin de FIAT care fac masini slabute rau si nu vor sa aplice tehnologiile decat in masura in care sunt depasiti de ceilalti constructori. Tu ce ai alege un Fiat sau un Mercedes, un Ferari sau un McLaren? Prietene KEMPO: Merita sa aiba pana de cauciuc?

  • cobra, marţi, 05.08.2008 12:20
    drako

    prietene nu merita nici massa nici ham ham problemele avute pe hungaroring.....dar sa nu uitam ca massa castiga secunde inainte de incidente

  • DRAKo, marţi, 05.08.2008 12:33
    tomoradea

    Nu cred ca trebuie neaparat sa mergi pe circuit ca sa vezi niste lucruri. Am fost pe 3 circuite si daca vrei iti trimit poze Facute de mine. Alonso iubit de feraristi?! Dupa ce l-a batut pe iubitul Sumacher de 2 ori?! Poate au uitat de asta si acum si-l doresc la ei, nu stiu cum ar putea sa bata sagetile arginti! Vad ca ai pomenit de Damon Hill anul trecut pe 4August am dat mana cu el in padock la Hungaroring. Pentru valoare pe care o are Hamilton nu e mai arogant decat Alonso sau Sumacher care doar cu o saptamana in urma si-a batut joc de un pieton pe care-l accidentase. Sincer credeam ca se va comporta civilizat!

  • tomoradea, marţi, 05.08.2008 13:28
    drako

    Esti si tu ca si comentatorul tvr care e prieten vechi cu tata lu' Schumacher.Hahaha. Ce-ai cautat in paddock? Daca ai fost spune-mi cum se intra la padock si ce-ti scrie pe permisul de intrare... Nu de altceva, dar e greu sa accesezi paddockul. Sincer nu cred ca ai fost pe vre-un circuit daca tu nu observi diferenta intre real si tv. In plus atmosfera de pe circuite nu reflecta atitudinea ta in comentarii. Oricine a fost pe un circuit stie ca acolo nu exista dusmanii intre fani. Fiecare il sustine pe al lui, dar nu-l injura pe altii. Poate ii huidue. Scriai ca Massa avea nevouie de mai multe tururi sa invete pista... A facut-o bine.. Se pare ca a gasit trasa ideala la primul viraj dreapta lasand-ui cu gura casca pe cei de la McLaren. Iar a concura nu inseamna neaparat sa apesi acceleratia? Ba da tre sa apesi. La GP2 ai fost trei abandonuri din cauza motorului. Au fost 34 de grade afara... Iar daca tot analizam... Care pilot are cele mai multe explozii la caucuiuc in ultimele 2 sezoane? Nu cumva Hamilton? Probabil este sabotaj din partea lu' Bridgestone, sau poate e cel mai agresiv pe borduri. Daca vrei sa castigi risti frate... Asta a facut si Massa si Hamilton. Au avut ghinion. A castigat Heikki, ptr. ca n-a riscat...dar de obicei nu risca, dar nici nu castiga. Si ce valoare are Hamilton? Cum il compari cu alonso sau Schumacher? Daca va avea 2 titluri de campion mondial o sa-l poti compara cu Alonso. Si la sapte titluri cu Schumacher. Pan' atunci ramane o mare speranta, dar mari sperante au mai fost in F1 si si-au terminat cariera in aceasi ipostaza: adica sperante, niciodata campioni.

  • raluca_s, marţi, 05.08.2008 15:12
    Nu ma compara cu Miki Alexandrescu!

    Nu am sustinut ca sunt prieten cu Damon Hill!!! Am zis ca am dat mana cu el, aproape ca nu-l recunoscusem, avea barba! Nu inseamna ca daca tu nu crezi un lucru acesta nu exista. Ce-am cautat in padock?! Asta-i buna! Ce sa caut? Poate ceva de mancare prin tomberoane. Deja comentariile astea nu mai au nici o legatura cu subiectul stirii.