Ferrari: "Vettel, următorul pilot numărul 1 al echipei"
Luca di Montezemolo spune că l-ar angaja imediat pe Sebastian Vettel dacă Fernando Alonso s-ar retrage din Formula 1.
Fernando Alonso are contract cu Ferrari până la sfârşitul sezonului 2017, însă preşedintele Luca di Montezemolo se gândeşte deja la un potenţial înlocuitor.
Italianul consideră că Sebastian Vettel ar reprezenta cea mai bună alegere pentru Ferrari datorită celor trei titluri mondiale cucerite pentru Red Bull Racing.
"Sunt incredibil de fericit cu Alonso, este mai mult decât un simplu pilot. Dar dacă mâine s-ar retrage, de exemplu dacă ar pleca în Hawaii cu prietena lui, atunci l-aş vrea pe Vettel. Este tânăr, este cu picioarele pe pământ şi are o dorinţă incredibilă de a câştiga. Michael Schumacher mi-a adus la cunoştinţă de el cu ani în urmă pentru că îl cunoastea din karting. Trebuie să spun că Schumacher a avut dreptate", a declarat el.
Până să decidă însă un înlocuitor pentru Alonso, Ferrari analizează opţiunile pe care le are la dispoziţie pentru cel de-al doilea loc în echipă, care va fi vacant în 2014. Conform aşteptărilor, Montezemolo i-a nominalizat pe Sergio Perez şi Nico Hulkenberg, dar a făcut şi o menţiune surpriză.
"Anul viitor avem două perechi şi jumătate de piloţi noi. Perez la McLaren, Lewis Hamilton la Mercedes, iar jumătatea este noul Felipe Massa care este alături de noi. Sunt foarte curios să văd cum se descurca Hulkenberg cu motorul nostru la Sauber, dar şi de tânărul ale cărui prime tururi au fost uneori prea rapide", a adăugat el referindu-se la Romain Grosjean, autorul a numeroase incidente în sezonul recent încheiat.
Via GMM
da Grosjean poate fi foarte rapid dar prea rar. Si in ROC a scos niste timpi incredibili, dar doar o data, in rest fiind mai lent cu 1, 2 sec. Daca ar intelege de ce este rapid atunci cand este ar fi imbatabil in F1.