FIA clarifică modul în care piloţii îşi vor putea apăra poziţia în 2012

Publicat miercuri, 04.01.2012 15:45 de Daniel Popescu

FIA a publicat miercuri regulamentul sportiv pentru sezonul 2012 din Formula 1, care clarifică modul în care un pilot îşi poate apăra poziţia în timpul unui duel.

Un pilot nu va avea dreptul să-şi schimbe traiectoria decât o singură dată pentru a-şi apăra poziţia în faţa unui rival care îl atacă. Aceasta este principala noutate din regulamentul sportiv al Formulei 1 pentru sezonul 2012, publicat miercuri de forul mondial.

Teoretic, această regulă a fost aplicată de mai mulţi ani, însă acum este pentru prima oară când este introdusă în regulamentul sportiv, ceea ce înseamnă că va fi repectată cu o stricteţe mai mare.

"Nu este permis să schimbi direcţia pentru a-ţi apăra poziţia mai mult de o dată. Orice pilot care revine pe traiectoria ideală după ce iniţial şi-a apărat poziţia ar trebui să lase spaţiu cel puţin pentru un monopost intre monopostul său şi marginea circuitului la abordarea următorului viraj", precizează articolul 20.3 din Regulamentul Sportiv al Formulei 1.

Totuşi, faptul că regulamentul afirmă că pilotul "ar trebui să lase", în loc de "trebuie să lase" poate conduce la apariţia unor noi controverse. Regulamentul în această privinţă a fost modificat în primul rând ca reacţie la duelul dintre Lewis Hamilton şi Michael Schumacher din Marele Premiu al Italiei de anul trecut.

Via | FIA

  • mavrick, miercuri, 04.01.2012 16:39
    FIA

    Sa ma ceva pe el de regulament! O sa se duca d...u F1! Haideti fratilor, cei ce cu totii ne dorim spectacol, sa ne uitam la Moto GP ca aici nu ai ce vedea decat niste masini cu rol de "fotomodele" scoase pe "scena".

  • Conu Leonida, miercuri, 04.01.2012 16:51
    ar trebui să lase spaţiu

    Aceasta "sugestie" ar insemna castrarea Formulei 1. Formula 1 este o competitie nu o sala pentru vals ori menuet. Senna se rasuceste in mormant. Veteranii Mansel, Prost ori Schumi se vor anagaja "babysiter"

  • jumbo1974ro, miercuri, 04.01.2012 21:14
    nu sunt de acord.

    incet incet va fi ca pe strada: cand cineva semnalizeaza, atunci trebuie sa te tragi din calea lui sa incetinesti si sa ii lasi loc sa te depaseasca in siguranta. nici pe strada nu se intampla asa! concursul inseamna abilitatea pilotului de a manevra tehnica mai bine decat adversarul. deja DRS este un artificiu ciudat, dar hai sa zicem ca da, este binevenit. in schimb sa blochezi pilotul sa isi apere pozitia.... deja va semana a liniuta nu a viteza pe circuit...

  • lev, joi, 05.01.2012 12:06
    Corect!

    Pai atat de nasol a fost duelul ala dintre si hamilton,ca ne-am plictisit rau de tot juma de cursa!Si atunci,in momentele alea plictisitoare,noi,fanii F1,am jurat ca nu ne mai uitam niciodata la vreo cursa daca nu se schimba regulile si se mai intampla asa o nenorocire vreodata in F1! Bernie si cu toti ceilalti care fac regulile astea poa' sa se duca invartindu-se mai repedeca o roata a unui monopost de formula1 si sa nu se mai intoarca!nu mai vreau sa mau aud de individul asta in viata mea! Formula 1 inseamna(ma rog,insemna) spectacol si asta ar trebui sa fie.or,fara depasiri,nu prea vad cum s-ar realiza acest lucru.