FIA confirmă regulamentul DRS pentru Australia

Publicat miercuri, 14.03.2012 17:20 de Daniel Popescu

FIA a anunţat miercuri că cele două zone în care piloţii vor putea activa sistemul DRS pe parcursul cursei de la Melbourne.

Federaţia Internaţională de Automobilism a dezvăluit miercuri poziţionarea celor două zone în care piloţii vor putea activia sistemul Drag Reduction System (DRS) pe parcursul Marelui Premiu al Australiei.

Conform aşteptărilor, prima zonă va fi situată pe linia de start-sosire înainte de intrarea în primul viraj, în timp ce a doua zonă a fost amplasată pe o doua jumătate a liniei drepte care leagă virajele 2 şi 3.

Chiar dacă vor există două zone distincte pentru DRS, FIA a decis să implementeze un singur punct de detecţie, situat la intrarea în virajul 14.

Este pentru prima oară când piloţii vor avea la dispoziţie două zone DRS pe circuitul de la Melbourne, iar soluţia cu un singur punct de detecţie a mai fost adoptată şi la Marele Premiu al Canadei şi Marele Premiu al Europei din sezonul precedent.

La vremea respectivă, această abordare a fost criticată de cei mai mulţi piloţi, întrucât produce un avantaj suplimentar pentru pilotul aflat în urmărire: acesta poate depăşi un pilot în prima zonă DRS şi apoi poate activa din nou tehnologia în a doua zonă DRS pentru a-şi mări avansul, în timp ce pilotul depăşit nu are această oportunitate.

Totuşi, decizia a fost luată după ce anul trecut unica zonă DRS nu a produs efectul aşteptat în sporirea numărului de depăşiri din cauza faptului că linia dreaptă a circuitului este prea scurtă. De altfel, Lewis Hamilton a apreciat decizia organizatorilor şi crede că există potenţial pentru un număr mai mare de depăşiri în acest an.

"Cred că potenţialul unei a doua zone DRS va reprezenta un beneficiu real. Anul trecut, pe linia de start-sosire, nu a fost suficient pentru depăşiri, dar cred că vom avea beneficii mai mari datorită celei de-a două zone", a precizat britanicul.

Via | FIA