FIA modifică ordinea de start în etapele de WRC din sezonul 2014

Publicat miercuri, 04.12.2013 17:57 de Daniel Popescu

FIA a anunţat câteva schimbări importante în regulamentul Campionatului Mondial de Raliuri, printre care şi eliminarea calificărilor şi modificarea ordinii de start.

Calificările din Campionatul Mondial de Raliuri pentru etapele desfăşurate pe macadam au fost eliminate după numai doi ani.

La presiunea echipelor, FIA a anunţat miercuri o serie de schimbări în privinţa ordinii de start pentru îmbunătăţirea spectacolului.

Astfel, liderul clasamentului general va pleca primul pe traseu în prima zi, iar în următoarele două zile ale etapei piloţii vor pleca în ordinea inversă a clasamentului de etapă.

Prin această strategie, piloţii poziţionaţi mai slab în clasamentul etapei vor avea mai multe şanse de a se apropia de rivali în următoarea zi, întrucât vor avea parte de un traseu mai curat.

De asemenea, FIA a impus ca ultima probă specială a raliului, denumită şi Power Stage ca urmare a faptului că primii trei clasaţi primesc puncte bonus, să aibă loc numai la ora locală 12:00 şi să se desfăşoare pe un traseu cu lungimea de cel puţin 10 kilometri. În plus, această probă specială urmează să fie transmisă în direct.

O altă modificare minoră este că un constructor poate nominaliza un pilot permanent pentru sezon chiar şi pentru numai 10 etape.

În privinţa calendarului, acesta a suferit o singură schimbare minoră comparativ cu versiunea anunţată încă din luna septembrie: Raliul Italiei a fost mutat din 1 iunie în 8 iunie.

CALENDAR WRC 2014: 

Data Tara
19 ianuarie Raliul Monte Carlo
9 februarie Raliul Suediei
9 martie Raliul Mexicului
6 aprilie Raliul Portugaliei
11 mai Raliul Argentinei
8 iunie Raliul Italiei
29 iunie Raliul Poloniei
3 august Raliul Finlandei
24 august Raliul Germaniei
14 septembrie Raliul Australiei
5 octombrie Raliul Frantei
26 octombrie Raliul Spaniei
16 noiembrie Raliul Marii Britanii