Force India: "Hulkenberg poate fi titularizat în 2012"
Force India a confirmat că Nico Hulkenberg are şanse egale cu Adrian Sutil şi Paul di Resta să devină unul dintre piloţii titulari ai echipei în 2012.
Force India a anunţat recent prin vocea patronului Vijay Mallya că va definitiva linia de piloţi pentru sezonul următor după 15 decembrie.
Motivul pentru care echipa indiană amână o decizie finală în acest caz a fost dezvăluit de COO-ul Otmar Szafnauer, care afirmă că pilotul de rezervă Nico Hulkenberg are şanse egale cu titularii Adrian Sutil şi Paul di Resta să obţină un loc în cockpit.
"(Sutil, di Resta şi Hulkenberg) sunt foarte apropiaţi în termeni de timp pe turul de circuit. Ar trebui să aruncăm o monedă? La finalul anului vom face o analiză detaliată a celor trei piloţi şi apoi vom lua o decizie", a declarat el pentru publicaţia germană Auto Motor und Sport.Force India nu are multe alte opţiuni în condiţiile în care se anticipează că aproape toate echipe îşi vor păstra actualele linii de piloţi şi anul viitor, însă şansele lui Hulkenberg de a fi promovat depind şi de potenţială plecare a lui Sutil la o echipă mai bună. Potrivit unor informaţii recente, amândoi se afla pe lista de achiziţii a celor de la Williams, în cazul în care britanicii nu vor ajunge la o înţelegere cu Rubens Barrichello pentru prelungirea actualului contract.
Force India a înregistrat progrese vizibile în ultimii ani după încheierea unui parteneriat tehnic cu McLaren, iar Szafnauer a admis că acest lucru a permis echipei să se concentreze pe aerodinamică.
"Cu acele componente (n.r - de la McLaren) nu poţi câştiga o cursă, dar poţi pierde una. Colaborarea înseamnă că ne concentrăm pe aerodinamică, care oferă cele mai multe beneficii. Dacă sunt întrebat câtă energie folosim vorbind despre cutia de viteze sau despre hidraulică, răspunsul este niciodată. Asta depinde de McLaren", a mai precizat el.
Via | GMM