Force India, mulţumită de ultimul test aerodinamic

Publicat vineri, 17.09.2010 13:05 de Daniel Popescu

Force India susţine că a înregistrat progrese semnificative în cadrul testului aerodinamic efectuat săptămâna trecută în Anglia.

Înainte de a participa în Marele Premiu al Italiei, Force India a efectuat un test aerodinamic în linie dreaptă pentru a evalua pachetul care va fi introdus pe monopost în ultimele cinci curse ale sezonului.

Potrivit managerului Andy Stevenson, rezultatele au fost mult peste aşteptări, motiv pentru care echipa cu sediul la Silverstone priveşte cu încredere finalul de sezon.

"Avem atât de puţine teste aerodinamice (n.r - opt pe sezon) şi trebuie să încercăm să obţinem un avantaj cât mai mare din aceste zile. Trebuie să rămânem în Marea Britanie pentru a face acest lucru, din cauza restricţiilor bugetului nostru, dar a fost incredibil de productiv. A fost probabil unul dintre cele mai bune teste aerodinamice pe care le-am avut", a declarat britanicul în cadrul podcastului oficial al echipei.

Force India a avut parte de unul dintre cele mai bune sezoane din scurta sa istorie şi, chiar dacă nu a câştigat niciun punct la Monza, are şanse reale să termine sezonul pe locul şase în clasamentul constructorilor. Principala să rivala rămâne Williams, fata de care are un avans de numai 11 puncte.

Via | Force India