Force India: "Nu este corect că Pirelli a schimbat pneurile"

Publicat joi, 26.09.2013 17:50 de Daniel Popescu

Force India a lansat un atac la adresa rivalilor de la Red Bull şi Mercedes, care în opinia echipei de la Silverstone au făcut presiuni pentru schimbarea pneurilor la jumătatea sezonului.

Force India a fost una dintre cele mai afectate echipe de decizia celor de la Pirelli de a reveni la structura pneurilor de anul trecut.

Măsura a fost luată din considerente de securitate în urma penelor de la Silverstone, însă a avut un impact negativ asupra performanţelor monopostului Force India. Astfel, echipa a obţinut 59 de puncte în primele opt curse, însă după schimbarea cauciucurilor nu a mai câştigat decât trei puncte şi a fost depăşită de McLaren în clasamentul constructorilor.

Directorul tehnic Andy Green acuză presiunile făcute de Red Bull şi Mercedes în această direcţie, în condiţiile în care acestea aveau probleme cu cauciucurile la începutul sezonului.

"Iniţial, ceilalţi nu puteau face ceea ce noi şi Ferrari eram capabili să facem. Dar Red Bull şi Mercedes au avut un lobby foarte puternic şi nu este corect. Au avut aceeaşi oportunitate ca şi noi să construiască un monopost pentru pneurile din 2013. Dacă nu au făcut o treabă bună este problema lor. În schimb, ei au fost recompensaţi pentru asta", a precizat el pentru publicaţia germană Auto Motor und Sport.

Potrivit lui Green, noile pneuri au provocat un caracter supravirator pentru monopost şi probleme cu aerodinamica pe puntea spate.

"Noile pneuri ne-au oferit un monopost supravirator în virajele rapide. Aerodinamica de la spatele monopostului nu a mai funcţionat, pentru că pneurile s-au deformat mai puţin. Am oprit dezvoltarea monopostului şi am putut reacţiona doar prin schimbarea gărzii la sol şi a setărilor pentru suspensii", a adăugat el.

Via Motorsport

  • iulianimi, joi, 26.09.2013 21:48

    ..........cam au dreptate cei de le force india. ar trebui ca echipele care au fost defavorizate de schimbarea pneurilor sa poate concura cu monopostul din 2012.

  • ZZZ, joi, 26.09.2013 22:33

    Sa nu uitam de problemele de la boxe ale celor de la force India

  • ion, joi, 26.09.2013 23:35

    pai..normal ca au dreptate, nu se schimba regulile in timpul jocului... ca asa vor 2 echipe orgolioase...in detrimentul celorlalte.. e bataie de joc si sfidare fata de ceilalti..asta spune multe............si stiti ce..

  • Va mai mirati?!, vineri, 27.09.2013 07:51

    Asa trebuia sa fie...asa este,din pacate de vre o 4 ani unii sunt mai "egali" decat altii !

  • Formula 1, vineri, 27.09.2013 09:40

    Asa se castiga in F1. Lobby si multi bani. In trecut a fost Todt, acum e Horner si Marko. Cine trebuie sa castige castiga titluri. In rest e doar circus si fani creduli si fanatici.

  • Gigi, vineri, 27.09.2013 12:01

    Red Bull are multi bani din vanzarea sucului si-si permite sa faca lobby. Force India nu vinde decat bilete de avion si alea putine si cateva sticle de wiskey White&Mackay...Ferrari nu mai vinde Fiat, De unde bani pt lobby?