Formula 2: Marinescu termină sezonul cu un loc patru la Monza

Publicat duminică, 30.09.2012 21:02 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu a terminat pe locul patru ultima cursă de Formula 2 a sezonului şi a încheiat pe locul cinci în clasamentul general.

Mihai Marinescu nu a reuşit să repete performanţele bune obţinute anul trecut la Monza în Formula 2. După ce în cursa de sâmbătă a terminat pe locul şase, braşoveanul în vârstă de 23 de ani a ocupat doar locul 10 pe grila de start pentru cursa de duminică.

El a urcat până pe locul şase datorită unui start foarte bun, iar până spre final a ajuns pe locul patru, parţial datorită unei pene suferite de Markus Pommer. În ultimele tururi, Marinescu a încercat să câştige ultima poziţie pe podium, însă Christopher Zanella s-a apărat corespunzător, astfel că românul s-a mulţumit cu locul patru.

În urma acestui rezultat, braşoveanul a câştigat 12 puncte şi a încheiat sezonul 2012 al Formulei 2 pe locul cinci în clasamentul general cu 161 de puncte.

La începutul sezonului el îşi propusese să câştige titlul pentru a obţine un test de Formula 1 cu Williams, iar cele două victorii de la Nurburgring şi Brands Hatch l-au îndreptăţit să spere măcar la locul trei, pentru a intra în posesia superlicenţei de pilot F1. Totuşi, în etapele de la Paul Ricard şi Hungaroring el a obţinut doar trei locuri şapte şi a pierdut astfel oportunitatea de a-şi îmbunătăţi performanţele comparativ cu sezonul precedent, când a terminat de asemenea pe locul cinci.

Noul campion al Formulei 2 este britanicul Luciano Bacheta, în timp ce Matheo Tuscher şi Zanella au terminat pe doi şi, respectiv, trei.