GALERIE FOTO: Noul motor Renault V6 de 1.6 litri pentru sezonul 2014

Publicat miercuri, 27.02.2013 11:20 de Daniel Popescu

Renault a publicat primele imagini oficiale cu motorul V6 de 1.6 litri pe care îl va furniza în Formula 1 începând din sezonul 2014.

Renault, unul dintre cei mai importanţi furnizori de motoare din Formula 1, a dezvăluit o primă imagine cu noua unitate V6 de 1.6 litri încă din luna octombrie a anului trecut, însă acum a publicat mai multe fotografii din cadrul procesului de producţie şi detalii inedite despre performanţele acestuia.

Rob White, directorul tehnic al Renault Sport, a confirmat că noul motor va furniza cel mult 600 CP, comparativ cu cei 750 CP ai unităţilor V8 de 2.4 litri utilizate până în acest an, însă afirmă că sistemul ERS va compensa în mare măsură această pierdere.

"Motoarele de astăzi produc în jur de 750 de cai putere. În calificări, cu noul sistem ERS de mare performanţă, vom ajunge foarte aproape de această valoare. În curse, consumul de carburant va altera acest obiectiv şi vom ajunge la 550 - 600 CP", a precizat el.

În plus, White a minimalizat speculaţiile potrivit cărora sunetul noilor motoare va fi semnificativ mai mic pe baza datelor obţinute de Renault pe bancul de probe.

"F1 va fi în continuare foarte zgomotoasă, cursele vor fi în continuare violente (n.r - din punct de vedere acustic). Putem vedea încă de pe bancul de probă că schimbările cutiei de viteze sunt rapide şi violente. Iar sistemul ERS va fi de asemenea un lucru care va crea spectacol", a adăugat el.

Primele teste pe monopost cu noile motoare V6 de 1.6 litri vor avea loc abia în luna februarie a anului viitor, însă echipele speră să ajungă la un acord pentru a efectua o sesiune de evaluare undeva spre finalul anului.

Via Renault

  • modre, miercuri, 27.02.2013 11:52

    Sunt curios daca se va auzi acel "fluierat" al turbinelor.

  • Schnumix, miercuri, 27.02.2013 15:22

    Acusi ajungem la 350-400 de cai ... "regina motorsportului" se indreapta intr-o directie gresita in ritmul asta.

  • BALATESCU, miercuri, 27.02.2013 16:29

    MOTORUL MERCEDES O SA AIBA CAI PUTERE MAI MULTI , DOVADA MERCEDES A KLASE 2L ,360HP,EU ZIC CA LA TURBO SINT TARI , RAMINE DE VAZUT !!!