GP3: Vişoiu a abandonat în prima cursă de la Valencia
Robert Vişoiu a abandonat în prima cursă de GP3 de la Valencia după ce a fost implicat într-un incident chiar în primul tur.
Prima cursă de GP3 desfăşurată pe circuitul de la Valencia s-a încheiat prematur pentru reprezentantul României, Robert Vişoiu.
Piteşteanul în vârstă de 16 ani a obţinut locul 14 în calificări, însă a plecat de pe poziţia a 12-a ca urmare a unor penalizări suferite de Felix da Costa şi Conor Daly.
Chiar dacă a avut un start rezonabil, Vişoiu a lovit din spate un rival la finalul primei linii drepte şi a fost nevoit să abandoneze.Rezultatul va avea un impact major şi asupra celei de-a doua curse, întrucât clasamentul din cursa de duminică stabileşte şi grila de start pentru cea de duminică. Astfel, Vişoiu va pleca de pe locul 23 în cursa de duminică, urmând să-l aibă în spate doar pe Spavone, care a abandonat la rândul său în primul tur.
Cursa de GP3 de duminică de la Valencia va avea loc la ora 10:25 şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune DigiSport 1.