Grosjean :"Negocierile cu Lotus continuă în direcţia potrivită"

Publicat vineri, 14.12.2012 12:05 de Daniel Popescu

Romain Grosjean susţine că negocierile cu Lotus pentru prelungirea contractului decurg bine, chiar dacă echipa a amânat luarea unei decizii finale.

Lotus ar fi trebuit să anunţe în această săptămână numele coechipierului lui Kimi Raikkonen pentru sezonul următor, în condiţiile în care păstrarea lui Romain Grosjean părea o simplă formalitate.

Echipa nu a reuşit însă să ajungă la o decizie finală şi a amânat decizia pe termen nelimitat, lucru care a condus la speculaţii cu privire la şansele francezului să-şi păstreze locul în cadrul echipei. Grosjean afirmă însă că negocierile cu Lotus decurg bine.

"Lucrurile au revenit pe drumul cel bun. Sper că totul va merge bine şi că voi fi capabil să folosesc ceea ce am obţinut în acest an", a declarat el pentru postul francez de televiziune L'Equipe 21.

Se presupune că Lotus a amânat o decizie finală pentru a analiza mai bine dacă Grosjean merită să rămână în cadrul echipei după numeroasele incidente în care a fost implicat în acest sezon. Francezul este însă ajutat şi de viteza demonstrată pe parcursul anului, fiind sprijinit din punct de vedere financiar de compania petrolieră Total, unul dintre sponsorii principali ai echipei britanice.

Via ESPNF1

  • spw, vineri, 14.12.2012 12:43

    Nu am nimic cu omul acesta , dar ca sa nu mai faca gafe sper sa nu mai fie la Lotus. El si cu Petrov sunt niste bombe pe circuit :)).

  • Bombe, vineri, 14.12.2012 14:58

    Pt. amatorul de Alonso care nu isi "foloseste imensul talent" decat in fata lui Masa.

  • @spw, luni, 17.12.2012 10:33

    dar petrov ce ti-a facut? Aaaa, nu s-a dat la o parte sa castige alonso titlul? Nu sunt toti felipe (adjectiv) pe circuit, asta e ...

  • cineva, luni, 17.12.2012 10:36

    acum dupa ce a castigat ROC poate ca va fi mai usor sa prelungeasca contractul. Si nu a castigat oricum. A batut recordul lui Vettel pe buggy si pe al lui Schumi pe KTM. A crescut mult pe parcursul concursului, eu cred ca are prima sansa la anu'