Hakkinen: "Rosberg îl poate învinge pe Hamilton în sezonul următor"
Mika Hakkinen consideră că Nico Rosberg are abilităţile necesare pentru a câştiga titlul mondial în detrimentul lui Lewis Hamilton în sezonul 2015.
Lewis Hamilton a obţinut în acest an cel de-al doilea titlu mondial, la capătul unei lupte echilibrate cu coechipierul său de la Mercedes, Nico Rosberg.
Cei doi vor relua lupta pentru trofeu în sezonul următor, iar dublul campion mondial Mika Hakkinen consideră că Rosberg va avea oportunitatea de a-l învinge pe britanic.
"Un singur pilot poate câştiga titlul în fiecare an, iar de data aceasta a fost Hamilton. Dar în niciun caz nu ar trebui să-l desconsiderăm pe Rosberg. A pilotat foarte bine pe parcursul sezonului, iar în Abu Dhabi a fost din nou cel mai bun în calificări", a declarat el în cadrul unui interviu acordat sponsorului său personal, Hermes.
Hakkinen evită să anticipeze dacă Mercedes va domina Formula 1 şi în sezonul 2015, însă consideră că, indiferent de situaţie, Hamilton şi Rosberg vor fi în continuare implicaţi într-un duel echilibrat.
"Este dificil de spus în acest moment, pentru că nu am văzut încă pe circuit monoposturile din sezonul următor. Dar cel puţin cred că rivalitatea dintre Hamilton şi Rosberg va continua. Ştiu că Rosberg este foarte motivat şi vrea să câştige titlul anul viitor. Aşa că va fi interesant să vedem dacă monopostul Mercedes de anul viitor se va potrivi mai bine unuia sau altuia dintre piloţi", a adăugat el.
Via Motorsport
Ros a dat dovada de caracter. A stiut sa piarda cu gratie. Sunt absolut convins ca Hamilton nu va pierde deloc asa. Dimpotriva. Daca va pierde va zgudui bananierul.