Hamilton acuză Toro Rosso că ajută Red Bull

Publicat vineri, 27.05.2011 15:01 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton susţine că piloţii Scuderiei Toro Rosso l-au ajutat pe Sebastian Vettel în cursa de la Barcelona când cei doi au fost ajunşi din urmă cu un tur.

Sebastian Vettel se luptă să-l ţină în spate pe Lewis Hamilton în ultima parte a Marelui Premiu al Spaniei în drumul spre cea de-a patra victorie din acest sezon, iar cei doi au depăşit numeroşi piloţi cu cel puţin un tur.

Printre aceştia s-au numărat Jaime Alguersuari şi Sebastien Buemi, iar Hamilton susţine că cei doi piloţi ai Scuderiei Toro Rosso l-au blocat într-un moment crucial pentru a-l ajuta pe Vettel să se distanţeze.

"Astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple pentru că nu ar trebui să fie echipa a doua, nu-i aşa? Cu siguranţă în ultima cursă din Spania s-a întâmplat asta, dintr-o dată s-au mutat în calea mea, ceea ce a mărit distanţa. L-au lăsat pe Vettel să treacă şi m-au blocat pe mine în următoarele două viraje. Dacă continuă aşa ar trebui să fie penalizaţi", a declarat britanicul.

Reacţia celor de la Toro Rosso nu a întârziat să apară, un purtător de cuvânt al echipei catalogând afirmaţiile fostului campion mondial drept "absurde".

"În primul rând, nu există nicio legătură radio intre echipe. Cooperarea (n.r - Red Bull - Toro Rosso) a încetat înainte de sezonul trecut, când a devenit o regulă să nu poţi împărţi cunoştinţe tehnice. Aşa că sugestia că am fi blocat un monopost pentru a favoriza un Red Bull este absurdă şi nu s-ar fi întâmplat niciodată", a declarat purtătorul de cuvânt al STR.

Nu în ultimul rând, Christian Horner, şeful Red Bull, susţine că cele două echipe sunt total independente. "Echipele operează complet independent, nu există nicio tactica pentru a ajuta pe unul sau pe altul", a precizat britanicul.

Red Bull Racing şi Toro Rosso sunt deţinute de omul de afaceri austriac Dietrich Mateshitz, însă conform regulamentului tehnic orice cooperare între acestea este interzisă.

Via | Daily Telegraph

  • F1-zone, vineri, 27.05.2011 15:16
    gura bate...stie ham ce

    Intr-o cursa anterioara cand un intarziat l-a incetinit pe Vet suficient ca Ham sa se poata apropia si sa depaseasca n-a zis nimic. I-a convenit. Nu e decat un pacalici care desi are butoane colorate pe care sa apese nu are rezultate si atunci gaseste vinovati prin alte parti. Ba Schumacher, acum Toro Rosso..e penibil. Se bate cu pumnul in piept ca e singurul care il poate bate pe Vet dar gaseste o mie de motive pentru neputinta.

  • Andrei Alexandru, vineri, 27.05.2011 16:02
    Comic

    Hamilton spera ca toti sa se dea din fata lui dar uite ca nu s-a intamplat. Sa fie fericit ca acum 2 curse Maldonado l-a ajutat, nu stie cand se va mai intampla asa ceva.

  • dmd, vineri, 27.05.2011 16:28

    Lasa ca si pe el l-a ajutat Glock sa castige un campionat. Nu o cursa.

  • noname00, vineri, 27.05.2011 17:31
    @dmd

    Sa inteleg ca tu stii ce s-a intaplat in acea cursa din ce ai auzit de la alti fani Ferrari. Cat despre ce s-a intamplat in Spania si ce a facut Maldonado, voi revedea cele doua curse sa ma conving. (imi aduc aminte ca la un moment dat cand Vettel si Hamilton au depasit piloti intarziati distanta dintre ei s-a marit cu 0.5 - 1.0 secunde, dar nu imi aduc aminte exact pe cine au depasit)

  • mad79, vineri, 27.05.2011 18:03
    salutare

    @dmd tot cu tampenia asta vii si o spui cu Glock?Mare frustrare pe capul tau atunci,mai ales ca au trecut 3 ani de atunci! e normal sa zica asta,din moment ce Torro Rosso,este un RedBull in italiana,nu?Parca asa se traduce numele lor nu?

  • DRAKo, vineri, 27.05.2011 18:11
    dmd

    Dedicatie pentru tine si alti frustrati care nu pot uita cursa din 2008 http://www.youtube.com/watch?v=qYSA1A4zgos

  • Andrei Alexandru, vineri, 27.05.2011 18:51
    @DRAKo

    Dedicatie pentru fanii McLaren frustrati ca in fiecare an sunt altii mai buni ca pilotii lor. "http://www.youtube.com/watch?v=Y1xHcbXrwSM&feature=related"

  • KaNe, sâmbătă, 28.05.2011 00:33
    ...

    deci... dedicatia lui Drako pentru fanii ferrari este fara replica... degeaba incearca unii sa dreaga busuiocu' Cred ca acel hit al celor de la 3SE, se potriveste ca o manusa pentru fanii Ferrari care inca sunt frustrati dupa ratarea titlului in 2008. Ciocu' mic si joc de glezne!!! ca v-a dat drako de va umplut de sange :))) PS. cred ca de acum inainte, voi dedica tot timpul acea melodie oricarui fan ferrari care va readuce in discutie acest subiect foarte sensibil pentru ei :P

  • F1-Racing, sâmbătă, 28.05.2011 05:32
    am una pt tine kane

    http://www.youtube.com/watch?v=W9t4459fdow&feature=related

  • popicul, sâmbătă, 28.05.2011 09:15
    seamana cu becali , borcea si iancu

    Hamilton, cu aceste acuze de favorizare a adversarului seamana cu cei numiti mai sus. O fi un semn de disperare ? Poate ca ar vrea sa se bata numai el cu Sebi pe circuit. Chestia asta are insa unele parti defavorabile lui. Nu mai poate Alonso sa-l tina pe Vettel 19 tured la pas de miojlocul plutonului.!

  • diesel08, sâmbătă, 28.05.2011 10:11
    Hamilton acuză Toro Rosso

    Nu s-a intamplat cu intentie. Astfel de lucruri se intampla. Mi-aduc aminte ca si anul trecut au fost discutii, mai ales in Abu Dhabi. Uneori intarziatii te incurca alteori te ajuta.