Hamilton crede că a identificat punctul slab al lui Rosberg: "Nu face faţă presiunii"
Lewis Hamilton consideră că erorile de pilotaj ale lui Nico Rosberg de la Monza au avut drept cauză incapacitatea acestuia de a face faţă presiunii generate de luptă pentru titlul mondial.
Lewis Hamilton a obţinut duminică pe circuitul de la Monza a şasea victorie din acest sezon fără să mai fie nevoit să lupte cu Nico Rosberg pentru prima poziţie.
Coechipierul său de la Mercedes a comis o eroare în turul 29 când a frânat prea târziu pentru prima şicană şi a pierdut circa două secunde pe drumul de legătură presărat cu pancarte ocolitoare.
În ciuda numeroaselor controverse cu privire la o strategie dictată de la boxele Mercedes pentru evitarea unui incident de cursă asemănător cu cel de la Spa-Francorchamps, Hamilton are o explicaţie semnificativ mai simplă pentru greşeala lui Rosberg.
El consideră că germanul nu este capabil să facă faţă presiunii de a lupta pentru titlul mondial atunci când este la conducerea curselor şi îşi simte poziţia ameninţată. În acest sens, britanicul aminteşte şi de o altă eroare asemănătoare din partea rivalului său petrecută în Marele Premiu al Canadei.
"Am făcut-o şi cu câteva curse în urmă şi nu pare să îi placă, aşa că voi încerca mai mult. Am ştiut că acela este momentul potrivit pentru a pune presiune. După toate experienţele pe care le-am avut, precum cea din Canada, ştiu că dacă pun presiune există o posibilitate (n.r - să greşească). Nu ştii niciodată dacă se va întâmpla, dar cel puţin pot încerca", a declarat el.
Hamilton are acum şase victorii obţinute în sezonul 2014 comparativ cu cele patru ale coechipierului său, însă Rosberg păstrează un avans de 22 de puncte în clasamentul general cu numai şase etape până la finalul sezonului.
Via ESPNF1
-
jumbo1974ro, luni, 08.09.2014 13:44
Rosberg este stresat asta e clar. Este titlul mult visat in joc intr-o conjunctura favorabila, dar toti sunt pe capul lui si parca manevrele josnice psihologice ale lui Hamilton dau roade. Da, Hamilton are probleme in continuare cu declaratiile si cu comportamentul. Dupa cursa sa intorci si sa stai express cu spatele la Rosberg? Cam lipsa de bun simt...
-
@jumbo1974ro, luni, 08.09.2014 14:52
Nu a fost doar la cursa din Italia. La fel a procedat si in Monaco nici macar nu l-a felicitat. Sunt fan Lewis, imi place stilul lui, agresivitatea si rapiditatea lui dar felul in care se comporta lasa mult de dorit. Ca un exemplu...cand el a condus la limita si l-a blocat pe Rosberg, acesta mereu l-a felicitat chiar daca nu a fost fericit dar macar a avut bunul simt si respectul fata de coechipier. Nici nu vreau sa ma gandesc daca Hamilton va iesi campion mondial ce declararii va da...
-
dudu, luni, 08.09.2014 15:00
cand provii din stramosi care purtau sticle colorate la gat nu poti avea pretentii mari.
-
mimi de la aprozar, luni, 08.09.2014 15:30
maimuta plangacioasa de hamilton sa pupe in cur conducerea echipei Mercedes, ca fara ordinele date lui Rosberg inainte de cursa nu pupa el primul loc,
-
WickedSick, luni, 08.09.2014 15:34
Una e cand conduci la limita si totul se termina fara incidente nedorite si altceva e cand iti taie cauciucul si te scoate din cursa pentru ca el vrea sa isi impuna nu stiu ce punct de vedere sau ce a mai declarat Rosberg. Sunt curios care dintre voi daca ati fi fost in locul lui Hamilton l-ati fi felicitat pe Rosberg dupa cursa. Iar la Monaco sa nu uitam ca Rosberg a oprit masina si a facut steag galben pe ultimul tur rapid al lui Hamilton obtinand pole pe Monaco care e aproape echivalent cu victoria. Da-ti cu pietre in Hamilton pentru declaratii pe buna dreptate, e un mare minus pentru el dar macar "joaca" mult mai corect pe pista spre deosebire de Nico. Totusi in Formula 1 primul lucru care ar trebui apreciat sunt calitatile de sofer si dupa aceea ce tine de caracter/personalitate etc. Cel putin asta conteaza pentru mine altfel probabil ca nu i-as mai suporta pe multi piloti sa nu vorbesc de mari fosti campioni.
-
FT, luni, 08.09.2014 15:38
A identificat el altceva. Cum sa puna presiune in interiorul echipei. Pe circuit cel care punea mai multa presiune era Rosberg. Mai putin cursa de ieri.
-
teleki, luni, 08.09.2014 15:53
Într-adevăr, Hamilton e foarte agresiv. În 2008 l-a scos pe Kimi din cursă în Canada într-un mod foarte "original ",l-a lovit din spate în timp ce finlandezul era oprit la stop.
-
dany, luni, 08.09.2014 15:54
Hamilton are si calitati si defecte... poate nu e tocmai manierat dar cred ca se comporta asa din cauza frustrarii (turul de calificare compromis la monaco de Rosberg... desi rolurile s-au inversat in Austria; multitudinea problemelor de fiabilitate mai ales la monopostul lui; episodul Spa etc)... insa ceea ce as vrea sa remarc este stilul tabloid pe care-l practicati voi de la Automarket... titlul ”Nu face fata presiunii” nu se potriveste cu continutul in care Hamilton spune de fapt ca el incearca sa puna presiune iar Rosberg poate gresi sau nu... iar greseala sub presiune poate aparea la oricine nu numai la Rosberg... inclusiv la Hamilton, Alonso, Vettel etc.
-
VJohann, luni, 08.09.2014 16:00
cred ca cursa de ieri a fost o facatura, stie mercedes cum sa jongleze cu resursele, iar declaratiile lui rosberg si comportamentul a pus clar o amprenta negativa pe toata cursa, nu au dat ordine de echipa pe fata, iar chestia cu eroarea la franat o fost o cioaca mare, era locul unde se putea face jongleria fara sa distruga imaginea sau masina, pentru restul curselor asteptativa sa castige rosberg. restul echipelor nu au sansa, cum a distrus vetel campionatul asa face si mercedes, dar ca vor ei sa para ca e putin diferit. cancan
-
marian0904, luni, 08.09.2014 19:58
Mai e mult pana departe! Hamilton ar trebui s-o lase mai usor cu declaratiile de acest fel. O fi Rosberg cu naturelu' mai simtitor, dar acum el are avantajul aritmeticii si a aratat ca atunci cand trebuie poate scoate sabia din teaca. In plus, in curse nu sunt numai ei doi. Daca la Monza Mercedes a dominat, prin alte parti se mai pot baga in seama si altii care pot strica socotelile oricui se poate crede cu sacii deja-n caruta.
-
mobius, luni, 08.09.2014 21:42
Asa cum am mai spus Hamilton da dovada de infatuare si lipsa de maturitate. Deocamdata Rosberg este meritat pe primul loc si sper ca va castiga acest campionat. Hamilton s-a plans intotdeauna de coechipierul pe care l-a avut daca acesta i-a pus probleme. Nu pot sa uit episodul 2007 Hungaroring atunci cand impreuna cu echipa, echipa care a gestionat intrarile la boxe, a depus plangere la FIA impotriva coechipierului sau, respectiv impotriva propriului pilot. Este un caz care nu s-a mai petrecut nici inainte si nici dupa acel moment. Politica aceasta sinucigasa a fost dusa de echipa in favoarea unui pilot care ulterior a tradat aceasta echipa. Hamilton incearca acum aceeasi politica murdara si paguboasa cu actualul sau coechipier dar sper ca noua sa echipa nu-i va face jocul.
-
@mobius, luni, 08.09.2014 22:49
Tot pe pilotul ala tradat il vor inapoi cu disperare, nu pe hamilton....R Denis stie mai bine cine si cum a gresit atunci. Sarpele crescut la sanul lui musca acum la Mercedes.
-
xyz, marţi, 09.09.2014 00:12
mobius ...pentru tine f1 este ca un fel de pate bucegi pe paine
-
xyz, marţi, 09.09.2014 00:15
marian0904 a bagat paine la brutarie???? daca da ...ia bucegi-ul de la mobius :))
-
Bogdan, marţi, 09.09.2014 10:02
Eu nu as fi chiar asa de dur cu declaratiile la adresa lui Hamilton. Strict din ce am vazut in timpul cursei si dupa cursa din transmisia celor de la SKY eu nu i-as gasi prea multe zgaibe. Dar gasesc exagerate afirmatiile lui cum ca Rosberg ar fi slab de inger. Cred ca au fost cel putin doua curse anul asta cand l-a tinut pe Hamilton in spatele lui, la mica distanta. Sper ca ceea ce s-a intamplat cursa asta sa nu se mai repete, iar data viitoare cand va mai fi cazul Rosberg sa il tina la respect.
-
FlorinSilviu1977, vineri, 12.09.2014 16:01
Hamilton este un pilot bun ce-i drept, dar nu extraordinar de bun. Sa nu uitam cum a castigat titlul in 2008. A avut un singur punct in fata lui Massa si asta pentru ca in ultimul tur si daca nu ma insel in ultimul viraj al cursei din Brazilia, Timo Glock s-a dat la o parte din fata lui in mod deliberat si asa a luat Ham titlul. Nu prea a fost correct!!! Nu?! Daca anul acesta va lua titlul, asta va fi mai mult datorita faptului ca are cea mai buna masina si un singur adversar in persoana lui Rosberg care din pacate face greseli copilaresti din cand in cand. Va-ti pus intrebarea ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost Alonso, Vettel sau chiar Ricciardo intr-un monopost Mercedes? Nu stiu daca lui Ham I-ar fi fost prea usor sa mai ia titlul mondial. Ricciardo la Hungaroring I-a invins relativ usor pe Hamilton si cu un monopost Red Bull care este net inferior si cu siguranta o va mai face si cu alte ocazii. Salve si mii de ture!!!
Citeste si
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 23 noiembrieF1: General Motors, aproape de acceptul pentru un loc pe grilă din 2026Producătorul american de automobile General Motors este pe cale să își asigure intrarea în Formula 1 ca proprietar de echipă începând din anul 2026. Citeste tot
-
FORMULA 1 | marţi, 19 decembrie(P) Predicția lui Lewis Hamilton pentru Formula 1 2024: britanicul nu este deloc optimistBritanicul Lewis Hamilton nu este tocmai optimist înaintea noului sezon din Formula 1. El este convins că circuitul va fi dominat în continuare de Red Bull, după ce Max Verstappen și-a apărat fără emoții titlul în stagiunea precedentă. Citeste tot
-
FORMULA 1 | duminică, 2 aprilieFormula 1 Australia: Max Verstappen câștigă după o cursă fragmentată. Hamilton pe 2, iar Alonso pe 3Max Verstappen și-a trecut în palmares prima victorie în Marele Premiu al Australiei, după o cursă fragmentată, în care steagul roșu s-a fluturat des, din cauza accidentelor. Citeste tot
-
FORMULA 1 | vineri, 11 martieMercedes-AMG GT Black Series este noul Safety Car în Formula 1Noul Mercedes-AMG GT Black Series va fi noul Safety Car în Campionatul Mondial de Formula 1. Modelul îl înlocuiește pe vechiul AMG GT R și, la fel ca în 2021, va alterna rolul său cu Aston Martin Vantage. Citeste tot
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 26 februarieFormula 1: Marele Premiu de la Soci, anulat temporar de către FIAOficialii de la FIA au decis, la sfârșitul săptămânii, anularea Marelui Premiu de la Soci, din Rusia, în urma declanșării războiului din Ucraina. Decizia nu pare, însă, definitivă. Citeste tot
Demul sa observat ca Nico are probleme cu presiunea dar aici nu este numai cu titlu dar si fanii care huiduie la fiecare cursa de aceea este putin dazamagit, iar Ham are inca probleme cu declaratiele.