Hamilton: "Cui îi pasă ce spun Mansell şi Villeneuve?"

Publicat miercuri, 06.07.2011 16:20 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton a avut o reacţie virulentă atunci când a aflat că Nigel Mansell şi Jacques Villeneuve i-au recomandat să rămână la McLaren şi să refuze Red Bull Racing.

În mijlocul numeroaselor speculaţii privind potenţiala plecare a lui Lewis Hamilton la Red Bull Racing în 2012 sau cel târziu în 2013, foştii campioni mondiali Nigel Mansell şi Jacques Villeneuve l-au sfătuit pe britanic să rămână alături de McLaren, chiar dacă echipa patronată de Dietrich Mateschitz deţine cel mai rapid monopost de pe grila de start.

Reacţia lui Hamilton a fost mai puţin anticipată, însă aceasta reflectă pe deplin stilul său în astfel de probleme. După ce în acest an i-a criticat dur pe comisarii de cursă pentru numeroasele penalizări primite, britanicul le recomandă lui Mansell şi Villeneuve să-şi păstreze opiniile pentru ei înşişi.

"Într-un fel este amuzant. Nu sunt sigur că îi pasă cuiva ce spun unii dintre aceşti oameni despre opiniile lor. Cred că dacă ai o opinie ar trebui să o ţii pentru tine însuţi", a declarat el pentru postul britanic de televiziune BBC.

Cu toate acestea, Hamilton a negat orice posibilă plecare la rivalii de la Red Bull Racing, afirmând că în prezent se concentrează exclusiv pe munca pe care o depune la McLaren. "Nu am niciun plan. Nu sunt într-un proces de gândire în privinţa viitorului. Mă simt destul de confortabil cu actualul meu contract. Jenson Button îşi încheie contractul în acest an, iar al meu nu expiră până la finalul anului viitor, aşa că am de lucru încă un an şi jumătate. Toată energia şi concentrarea le dedic pentru a încerca să câştig", a mai precizat el.

Via | BBC Sport

  • dmd, miercuri, 06.07.2011 17:03

    Obraznic ca intotdeauna! (ca sa nu-i zic altfel).

  • Ham, miercuri, 06.07.2011 17:08
    Ham-ham marea starleta din F1

    Dupa ce ca-i prost mai e si fudul! Impresarii aia de vedeta nu-l invata nimic decat sa dea din gura aiurea!

  • Villeneuve, miercuri, 06.07.2011 17:11

    Who the f... is Hamilton?

  • Littlefoot, miercuri, 06.07.2011 17:50
    Articol

    Daca ati urmari video exact care se refera la articolul de mai sus ai vedea ca nici macar odata nu este mentionat numele lui Villeneuve sau Mansell, probabil e subinteles, insa eu cred ca aici se refera mai mult la media care de obicei face multa gargara pentru nimic. De exemplu cum acest interviu e transformat in Romania intr-o stire buna mai mult de can-can decat de un site auto de profil. Majoritatea lucrurilor sunt cel putin intr-o mai mica sau mai mare masura putin exagerate cand vine transpus in Romania, e bineinteles stilul nostru. Pacat! Multa lume le ia de bune si este influentata de ele. Si asta o spune cineva care nu e fan Hamilton nici negru sub unghie.

  • A6, miercuri, 06.07.2011 18:01
    @little

    Stirea am citit-o inainte sa apara aici. Mai stim si altii engleza. Deci, individul a raspuns la o intrebare pusa explicit vis a vis de ceea ce au declarat cei doi nu "media"! Nu sunt un "antihamilton" dar traducerea respecta ceea ce transmitea el in interviu. Adica obraznicie si lipsa de respect fata de cateva sfaturi, bune si dezinteresate de altfel, pe care cei doi si le-au permis sa i le dea minunatului pilot. "Lewis Hamilton has told the likes of Jacques Villeneuve and Nigel Mansell to "keep their opinions to themselves," "I'm not sure that anyone really cares what some of those people are talking about or their opinions. I think that if you have an opinion, just keep it to yourself."

  • Littlefoot, miercuri, 06.07.2011 18:17
    ...

    si atunci legatura video-ului cu articolul este... ? si Hamilton incepe cu "Firstly, I don't read the papers, don't read the stories...

  • dany, miercuri, 06.07.2011 18:48
    legatura e prin alta parte, trebuie s-o si vada cineva...

    Nu s-a dus el singur si nesilit de nimeni in vizita la nea Horner la boxa Red Bull?Ce trebuia sa inteleaga lumea din asta. Plus ca a venit cu gurita lui si a spus vrute si nevrute ba se vrea coleg cu Alonso la Ferrari ba la Red Bull cu Vettel, ba se plange de masina. In consecinta oamenii aia doi(care nu sunt orisicine in F1) i-au dat, cu blandete un sfat bun. Iar el ii i-a la "palme". Tipic Hamilton.

  • ccmax, miercuri, 06.07.2011 20:25
    Hamilton

    Nu sunt fan Hamilton dar cand cineva imi da sfaturi nesolicitate, nici mie nu imi convine. Cu toate ca sfaturile respective ar fi utile, prima mea reactie este sa le resping. Poate ca asta s-a intamplat si la el, doar trebuia sa fie mai diplomat. Nu da bine la imagine sa fii arogant fata de niste piloti consacrati. Si oricum pana la urma va face ce vrea. Dar, cred ca prea repede dam cu pietre in el. Este un pilot pasional. Cu toate ca am alt favorit, trebuie sa recunoasc ca este un pilot rapid si "indraznet" - ca sa folosesc un termen intre curajos si nechibzuit.

  • ccmax, miercuri, 06.07.2011 20:27
    ... si inca ceva

    ... cu tot respectul pentru activitatea jurnalistica, dar titlul este de "can-can"... Asta cautati? Public de nivelul "can-can"?

  • octav71, joi, 07.07.2011 00:25

    Hamilton mi se pare agasat in ultimul timp. De echipa, de masina, de accidente, de greseli, de rivali, cam totul pare ca il agaseaza. Poate si prietena? Nu stim! Sa ai tupeul sa emiti "sfaturi" fata de 2 piloti de F1 (fosti), campioni mondiali pe bune, nu prin noroc, e un pic cam mult. Ii cedeaza nervii? Chiar nu are ofiter de presa /purtator de cuvant? Villeneuve a fost campion mondial la primul sezon daca imi amintesc bine, iar Mansell consider ca a fost cel mai spectaculos pilot ever.

  • jac, joi, 07.07.2011 01:00
    octav

    in al doilea sezon

  • daniel.popescu, joi, 07.07.2011 09:20
    @ccmax

    Inteleg la ce te referi, dar titlul a fost generat de declaratia lui Hamilton. Deci am putea spune ca declaratia lui Hamilton este de can-can :)

  • angusyoung, joi, 07.07.2011 10:35
    hamilton

    Cand credeam ca s-a mai copt la minte ,iar a dat cu mucii in fasole.Pacat de el.Altfel este un pilot valoros,dar in alte privinte lasa mult de dorit.

  • Hm, joi, 07.07.2011 14:21
    fanii intunecatului

    Fanii ham-ham..s-au chinuit la greu cu voturile astea:), mi-e mila de voi, asa e, cand un prost arunca o piatra...zece destepti se chinuie sa..voteze:)

  • ccmax, joi, 07.07.2011 22:50
    @daniel.popescu

    ... si eu inteleg ce zici, Va respect ca si echipa si apreciez munca pe care o depuneti. Doar te rog sa accepti acest feedback constructiv... uneori exagerati cu titlurile. In rest este ok si va citesc cu placere. Multumesc