Hamilton: "Di Resta şi-a câştigat locul la Force India pentru 2012"
Anthony Hamilton, managerul lui Paul di Resta, este convins că scoţianul şi-a câştigat deja locul la Force India pentru 2012 în urma rezultatelor din ultimele patru curse.
Paul di Resta a trecut peste debutul mai puţin satisfăcător de sezon şi a înregistrat progrese majore în ultima perioadă, fiind considerat cel mai bun debutant din sezonul 2011.
Scoţianul a terminat pe locul şase Marele Premiu al statului Singapore, iar în ultimele patru curse şi-a trecut în cont 18 dintre cele 20 de puncte acumulate în acest an. În acest context, Anthony Hamilton, managerul său şi tatăl lui Lewis Hamilton, consideră că di Resta a demonstrat că merită să fie prezent la Force India şi anul viitor.
"Doar pe baza performanţelor sale, cred că are un loc pentru anul viitor. Avem un contract pe termen lung cu aceşti băieţi, au fost loiali faţă de noi, noi am fost loiali faţă de ei şi formează o echipă bună. Aşa că sunt încrezător că vor semna cu el pentru un al doilea sezon, chiar dacă nu am încă o confirmare. Evident, cu toţii am dori să ştim unde suntem, dar există date de expirare pentru anumite clauze în contracte şi mai este o lună şi ceva până când acestea vor putea fi exercitate", a declarat britanicul.
Force India a anunţat anterior prin vocea patronului Vijay Mallya că va stabili linia de piloţi pentru sezonul 2012 după data de 15 decembrie. Al doilea loc în echipă ar urma să fie ocupat fie de Adrian Sutil, prezent la echipa din 2007, sau de pilotul de teste Nico Hulkenberg, în cazul în care germanul va pleca la o altă echipă.
Via | SportingLife
bravo lor, au sanse foarte mari sa termine campionatu in fata celor de la renault.