Hamilton: "Stilul agresiv de pilotaj, cheia victoriei în Germania"

Publicat luni, 25.07.2011 10:33 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton consideră că stilul său agresiv de pilotaj au jucat un rol esenţial în obţinerea victoriei pe circuitul de la Nurburgring.

Lewis Hamilton a obţinut la Nurburgring a doua victorie din acest sezon, la capătul unei curse spectaculoase în care pilotul echipei McLaren a fost permanent ameninţat de Fernando Alonso şi Mark Webber.

Chiar dacă diferenţele dintre cei trei pretendenţi la victorie au fost permanent de ordinul secundelor, britanicul a gestionat foarte bine şi susţine că elementul crucial în acest demers a fost stilul său agresiv de pilotaj, criticat anterior de o bună parte dintre fani şi foşti piloţi de Grand Prix.

"Să pilotezi tur după tur cu un avans de câteva zecimi de secundă de ceilalţi a fost o perfecţiune reală, iar cu stilul meu agresiv de pilotaj am simţit că mişcările pe care le-am făcut au fost unele dintre cele mai precise pe care le-am realizat în ultima perioadă. Să fiu capabil să pilotez cu capul tot timpul şi să mă descurc bine este extrem de satisfăcător. Am fost într-un moment bun şi zile ca acestea reprezintă o răsplată mai mare decât vă puteţi imagina", a declarat el la conferinţa de presă de după cursă.

Performanţa lui Hamilton a venit pe fondul unor aşteptări mediocre înaintea calificărilor, însă acesta este încurajat de prestaţia să şi speră să continue în acelaşi ritm şi în etapa de la Hungaroring, care va avea loc la finalul acestei săptămâni.

"Fiecare victorie este specială, dar cu emoţia, efortul şi toată energia depuse de echipă în monopost nu mă puteam simţi mai bine. Înainte de acest weekend am spus că voi aborda fiecare cursă la timpul ei. Să câştig este foarte bine pentru noi, dar mai este mult până la final şi totul depinde de constanta. Dacă spun ceva acum ar putea fi un dezastru, întrucât următoarea cursă va fi foarte, foarte dificilă. Totuşi, am revenit în luptă şi sper să continui aşa", a mai precizat el.

Via | FIA

  • hakkinen, luni, 25.07.2011 11:31
    Bravo Lewis !

    Asa este,de data aceasta stilul agresiv de pilotaj a functionat, dar si datorita temperaturii relativ scazute a pistei si a umezelii usoare care au redus foarte mult viteza de uzare a pneurilor.

  • Coste, luni, 25.07.2011 11:49

    Mclaren este performanta cu aportul motorului Mercedes mapat special si o evacuare performanta, comparabila cu Red Bull. S-a vazut ca fara asa ceva sunt anonimi.

  • hellboy, luni, 25.07.2011 12:53
    Felicitari lui pt cursa facuta

    A pilotat super in cursa asta, se vede ca are talent, dar pasajul asta spune totul : ``Să fiu capabil să pilotez cu capul tot timpul şi să mă descurc bine este extrem de satisfăcător. `` Sper ca si in Ungaria sa fie in fata lui Vettel, si Alonso in fata lui.

  • ildottore, luni, 25.07.2011 15:24
    meritata victoria

    sa vedem daca caracteristicile de la hungaroring il vor ajuta. cam previzibila vremea acolo dar sper sa fie o cursa frumoasa si la fel de incitanta. felicitari ham ham.

  • nelu 98, luni, 25.07.2011 20:58

    ce jegos

  • melu 69, marţi, 26.07.2011 14:17
    te-ai intors...

    ...melule? iar ai luat vacanta si ai voie la calculator?