Hamilton va avea un nou manager până la startul sezonului
Lewis Hamilton a anunţat că va avea un nou manager până la începerea noului sezon competiţional.
Presa internaţională a relatat în ultima perioadă că Lewis Hamilton este aproape de a lua o decizie privind managerul pe care îl va avea pentru sezonul 2011, iar fostul campion mondial a confirmat miercuri planurile pe care le are în acest sens.
Pilotul echipei McLaren a confirmat că trebuie să aleagă între două opţiuni, iar decizia finală va fi luată înainte de Marele Premiu al Australiei, prima cursă a noului sezon.
"Nu am semnat încă nimic şi de aceea nu am anunţat nimic. Dar sper că săptămâna viitoare să avem un anunţ pentru voi sau, cu siguranţă, înainte de Australia. Una dintre cele două companii (n.r - cu care negociez) are 85% şanse, iar cealaltă este încă în luptă. Este o decizie mare să semnez cu cineva pentru o perioadă de timp, dar sunt încrezător cu ceea ce voi face şi veţi afla în curând", a precizat el pentru agenţia de presă Associated Press.
Potrivit speculaţiilor, cele două companii aflate în lupta pentru a superviza cariera lui Hamilton sunt IMG (care lucrează cu tenismanul Roger Federer şi jucătorul de golf Tiger Woods), precum şi cea condusă de Simon Fuller, care colaborează cu fotbalistul David Beckham.
Via | SportingLife
Chiar crede că îi pasă cuiva pe cine are manager. Nu ştie cum să se bage în seamă.