Heidfeld, optimist in ciuda problemelor la motor

Publicat joi, 22.05.2008 18:12 de Daniel Popescu

Nick Heidfeld sustine ca BMW-Sauber au reusit sa imbunatateasca simtitor monopostul F1.08 dupa problemele intampinate dimineata la motor.

Pilotul german a sosit la Monaco dupa o serie de curse mai putin reusite, cauzate in primul rand de problemele intampinate in calificari. In prima sesiune de antrenamente libere de joi lucrurile nu au mers prea bine pentru Heidfeld, acesta fiind nevoit sa opreasca masina din cauza unor probleme la motor.

Totusi, germanul a marturisit ca dupa-amiaza lucrurile s-au imbunatatit substantial si crede ca masina este foarte usor de pilotat.

"In prima sesiune am realizat ca motorul pierde din putere, asa ca am cautat un loc potrivit in care sa ma opresc", a declarat Heidfeld dupa antrenamente. "Bineinteles ca aceasta problema ne-a costat mult timp, dar totusi am reusit sa facem cateva modificari la masina pentru a doua sesiune. A fost o imbunatatire generala. Avand in vedere ca suntem la Monaco, as spune ca masina este foarte usor de pilotat".

Coechipierul sau, Robert Kubica, a fost scutit de probleme in prima zi la Monaco si crede a datele colectate joi vor fi importante in cadrul calificarilor de sambata. "Cele doua sesiuni de antrenamente au mers foarte bine", a precizat polonezul. "A fost o zi de joi foarte aglomerata si am parcurs multe tururi. acum trebuie sa vedem cum putem imbunatati masina pentru sambata".