Hispania ameninţă cu proteste la Monaco privind regulamentul evacuărilor

Publicat luni, 23.05.2011 14:12 de Daniel Popescu

Hispania Racing susţine că va înainta un protest împotriva sistemelor de evacuare folosite de rivali dacă FIA nu va modifica regulamentul tehnic până la cursa de la Monaco.

Marele Premiu al statului Monaco ar putea fi gazda unui scandal de amploare în Formula 1 pe tema regulamentului tehnic.

După ce FIA a amânat până după Marele Premiu al Canadei o decizie finală privind legalitatea sistemelor de evacuare şi a calibrării motoarelor de către echipele de top, Hispania Racing, echipa cu cel mai lent monopost de pe grila de start, ameninţă că va înainta un protest la Monaco împotriva acestora. Colin Kolles, şeful echipei spaniole, afirma că l-a informat deja pe Jean Todt, preşedintele FIA, despre această intenţie, pe care susţine că o va pune în aplicare în absenţa unei măsuri rapide a forului mondial.

"I-am scris o scrisoare preşedintelui FIA pentru a interzice imediat sistemele de evacuare pentru că încalcă regulamentul tehnic. Scrisoarea a plecat deja şi este semnată. Dacă nu apare nicio schimbare, nu cred că avem altă soluţie (n.r - decât să protestăm). Evident, mă aştept la un răspuns înaintea cursei de weekendul viitor", a declarat germanul de origine română.

În cazul în care Hispania va înainta un protest, iar comisarii de cursă vor considera că eliminarea gazelor de eşapament prin eleronul spate chiar şi atunci când pilotul nu accelerează este ilegală, nu mai puţin de nouă echipe riscă să fie descalificate din Marele Premiu al statului Monaco. În prezent, singurele echipe care nu utilizează acest sistem sunt Williams, Hispania şi Virgin Racing.

Kolles este convins să soluţia inovatoare adoptată de echipe este ilegală pentru că, în opinia sa, implică influenţarea aerodinamicii prin intermediul piciorului.

"Când ai un sistem de evacuare şi apeşi acceleraţia la maxim, gazele de eşapament sunt eliminate prin eleron şi ai mai multă forţă de apăsare aerodinamică. Dar acum sistemele de evacuare au atins un nou stadiu de dezvoltare când utilizezi gaze fierbinţi şi când nu accelerezi. Aşa că influenţezi acceleraţia prin picior. Şi nu numai prin utilizarea piciorului, ci şi prin valvele şi pistoanele din interiorul motorului. Ele se mişcă, dar nu ai voie să utilizezi nimic care se mişcă pentru a influenţa aerodinamica", a explicat el motivele pentru care noile sisteme de evacuare sunt în afara regulamentului.

Potrivit ultimelor informaţii, FIA va analiza schimbarea regulamentului în 16 iunie, la patru zile după încheierea Marelui Premiu al Canadei.

Via | Reuters

  • ayrton4ever, luni, 23.05.2011 14:44
    colin colesnic

    Asta este F1...inovatie!!....Daca nu faci fata ...pleci...Se vede ca esti roman in adancul sufletului.....sa moara si capra vecinului....daca tu nu esti in stare sa faci nimc cu inginerii tai si echipa ta de rahat .Vai si amar..Daca ai putea.."ai otravi fantanile"...sa moara toti ceilalti sefi de echipa din f1...esti penibil.

  • dmd, luni, 23.05.2011 15:18

    Poate asa castiga si HRT vreun punct. Ar fi o mare realizare pt ei. F1 e dura si nu se fac cadouri de nici un fel. Asa ca Koles se agata de orice sansa (macar asa sa-i mai filmeze camerele garajul si sa apara pe micile ecrane..ca alfel nu prea vad cum).

  • KaNe, luni, 23.05.2011 15:27
    Colin

    face rahatu praf...Se gasi cine sa vorbeasca :)) Sa ajunga cel putin la nivelul Lotus si nici macar atunci n-are dreptul sa comenteze. Eu cred ca de fapt vorbeste papa Frank prin intermediul acestui Kolles. Frustrarea e mare la Williams

  • noname00, luni, 23.05.2011 16:01

    Dupa cum vad eu problema ar fi exact invers. daca nu s-ar elimina aceste gaze si atunci cand acceleratia nu este apasata ar influenta aerodinamica cu acceleratia. Cat despre considearea componentelor motorului ca elemente aerodinamice mobile mi se pare o tampenie, ar insemna sa se interzica suspensia iar presiunea in anvelope sa fie aceiasi pentru toti. pentru ca si acestea influenteaza aerodinamica, masina este mai joasa la viteze mari. Martin Brundle a zis-o foarte bine - trebuie tinut cont si de faptul ca echipele care folosesc acest sistem trebuie sa care mai multa benzina, pentru ca in timpul unei curse vor arde mai multa. Asa ca ce vor pierde prin interzicerea acestui sistem vor castiga prin masina mai usoara.

  • Jaros, luni, 23.05.2011 17:16
    Dilema..

    Intrun fel Kolles are dreptate... daca luam in considerare cazul "mass dumper" al celor de la renaul , in care a FIA a interzis imediat aceasta inovatie dupa ce a fost reclamata; Nu are dreptate deoarece gazele de esapament nu sunt componenta a masinii, iar daca o ia cu pedala si cu acceleratia si bataile inimii nu ar mai trebuie sa accelereze nimeni ca se modifica aerodinamica din "n" motive. Marea suparare a celo 3 e refuzul celor de la CROSWART de dezvolta calibrarea motorului in directia acesta, pe motiv ca nu au bani de investit.

  • scuderia, marţi, 24.05.2011 14:59
    :))

    pe langa faptul ca daca ar concura cu monopostul acela in gp2 tot ar fi pe ultimul loc mai fac si figuri. tampiti. ce dracu cauta astia in f1?