Honda asteapta cu nerabdare prima cursa in nocturna
Jenson Button si Rubens Barrichello asteapta cu mare nerabdare prima experienta a unei curse desfasurate pe timpul noptii, eveniment ce va avea loc in Singapore.
La fel ca si multi alti piloti, Button si Barrichelo au conceput un program menit sa ii ajute sa ramana pe fusul orar al Europei pentru Marele Premiu al statului Singapore, intrucat evenimentele oficiale se vor desfasura pe timpul noptii.
Button asteapta cu incredere cursa de duminica si crede ca va avea parte de o experienta foarte placuta.
"Prima cursa pe timp de noapte este foarte interesanta pentru sport si abia astept sa vad ce conditii vor fi in noctura", a declarat el. "Va fi o provocare foarte mare, dar abia astept sa iau parte la ea".La randul sau, Barrichello a incercat sa se aclimatizeze cu circuitul in simulatorul echipei, insa admite ca acest lucru nu il ajuta in niciun fel cand vine vorba despre instalatia de nocturna.
"Am pilotat pe circuit in simulator, iar asta imi da o idee despre un tur de pista, dar nu imi ofera nicio proiectie despre cum va fi pilotajul la lumina reflectoarelor", a precizat brazilianul. "Din ceea ce ni s-a spus, va fi chiar mai luminos decat in lumina naturala. Am urmarit cursa de MotoGP din Qatar si nu pare ca a avut loc pe timpul noptii, pentru ca circuitul era foarte bine luminat".