Latvala: "Sunt pregătit să lupt pentru victorie în Raliul Greciei"

Publicat miercuri, 29.05.2013 17:10 de Daniel Popescu

Jari-Matti Latvala susţine că este capabil să lupte pentru victorie în Raliul Greciei şi ştie ce are de făcut pentru a-l învinge pe coechipierul său de la Volkswagen, Sebastien Ogier.

Cele cinci etape de până acum din sezonul 2013 al Campionatul Mondial de Raliuri au avut doar doi învingători, Sebastien Ogier şi Sebastien Loeb.

Pilotul echipei Volkswagen este considerat deja marele favorit să câştige titlul mondial, însă coechipierul său Jari-Matti Latvala avertizează că este pregătit să lupte pentru victorie după un debut modest de sezon în care a obţinut doar 49 de puncte, comparativ cu cele 122 ale lui Ogier.

"Pentru prima oară nu voi mai merge la un raliu gândindu-mă cum se va comporta maşina sau cum să pilotez. Pentru prima oară în acest an, voi merge la un raliu gândindu-mă la pilotaj şi la luptă. Acum merg la raliuri pentru a le câştiga şi sper ca în Raliul Greciei pot face un pas înainte", a declarat finlandezul.

Latvala a admis că Ogier este principalul său rival în lupta pentru victorie, însă crede că ştie ce are de făcut pentru a-l învinge după ce a câştigat toate probele speciale din ultima zi a etapei precedente din Argentina.

"Este un pic că lupta cu Loeb: pentru a-i învinge trebuie ca totul să se potrivească. Practic, pentru a-l învinge pe Ogier, trebuie să am acelaşi spirit pe care l-am avut în ultima zi din Argentina pe tot parcursul raliului. Asta este singura metodă prin care poţi câştiga împotriva lor, trebuie să fii constant la cel mai bun nivel", a adăugat el. 

  • eu_ferrari, miercuri, 29.05.2013 17:19

    @Daniel Popescu rubrica gresita ...