Lotus ar putea utiliza motoare Mercedes din 2015

Publicat miercuri, 25.06.2014 15:46 de Daniel Popescu

Lotus ar putea folosi motoare furnizate de Mercedes începând din sezonul 2015 datorită performanţelor mai bune şi a preţului mai mic.

Tensiunile apărute recent între Renault şi Lotus cu privire la plata facturilor pentru motoare ar putea genera chiar o despărţire între cele două părţi.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de jurnalistul britanic Adam Cooper, echipa britanică cu sediul la Enstone analizează oportunitatea de a folosi motoare Mercedes începând de anul viitor.

Constructorul german este în căutarea unui nou client pentru unităţile sale ca urmare a faptului că partneriatul cu McLaren se va încheia la sfârşitul acestui an.

De cealaltă parte, Lotus ar avea două avantaje majore prin schimbarea furnizorului de motoare: unităţile oferite de Mercedes au performanţe mai bune decât cele ale rivalilor de la Renault şi, în plus, sunt semnificativ mai ieftine. Dacă Renault solicită circa 23 de milioane de euro pe an pentru motoare, unităţile Mercedes au un preţ de numai 17 milioane de euro.

Timpul reprezintă însă un obstacol major: în mod obişnuit, echipele încep dezvoltarea noului monopost încă din luna iunie, astfel ca Lotus trebuie să stabilească rapid dacă va merge într-adevăr pe mâna celor de la Mercedes. Germanii aşteaptă însă cel mai probabil şi garanţii ferme că Lotus va plăti motoarele, după experienţa mai puţin plăcută prin care a trecut Renault în acest an.

Via Adam Cooper

  • Cyrus, miercuri, 25.06.2014 16:32

    In acest ritm Formula 1 va deveni Formula Mercedes

  • F1, joi, 26.06.2014 00:12

    E deja Formula Renault de ce nu ar fi si Formula Mercedes