Magny Cours, in calendarul Formulei 1 si in 2008
Boss-ul Formulei 1, Bernie Ecclestone, a decis ca circuitul de la Magny Cours sa faca parte din calendarul competitional al Formulei 1 si in anul 2008. In cadrul unei intalniri cu prim-ministrul Frantei, François Fillon, Ecclestone a fost de acord sa includa circuitul in calendar in 2008 si, posibil, in 2009.
"Domnul Ecclestone a declarat ca, in principiu, este de acord sa pastreze Marele Premiu al Frantei la Magny Cours", se arata intr-un comunicat oficial al prim-ministrului.
Ecclestone a afirmat ca este posibil ca Magny Cours sa gazduiasca cursa si in 2009, "daca nu se vor gasi solutii alternative". Cu alte cuvinte, seful Formulei 1 asteapta ca Federatia Franceza de Motorsport sa gaseasca si alte destinatii pentru Grand Prix-ul Frantei.