Maldonado ar putea fi confirmat la Williams în această săptămână

Publicat luni, 22.11.2010 14:52 de Daniel Popescu

Pastor Maldonado susţine că va primi veşti importante despre viitorul său în sporturile cu motor în această săptămână.

Pastor Maldonado a testat săptămâna trecută pentru Williams şi Hispania Racing în cadrul celor 4 zile de teste de la Abu Dhabi, iar presa internaţională speculează că va fi viitorul coechipier al lui Rubens Barrichello.

Campionul din GP2 a refuzat să comenteze zvonurile, însă a dezvăluit pe contul său de Twitter că viitorul sau va fi clarificat în această săptămână.

"Această săptămână ar putea fi foarte importantă şi sper să am veşti despre viitor", a precizat pilotul în vârstă de 25 de ani.

Maldonado este foarte aproape să semneze un contract cu Williams datorită sprijinul financiar pe care i-l acordă compania petrolieră de stat din Venezuela, evaluat la aproximativ 18 milioane de dolari. Speculaţiile au căpătat amploare după ce Williams a confirmat cu o săptămână în urmă că nu-i va prelungi contractul lui Nico Hulkenberg pentru anul viitor, în ciuda prestaţiilor convingătoare ale pilotului german.

Via | Twitter

  • raz, luni, 22.11.2010 15:43

    Pacat ca l-au sacrificat pe Nico pt a-i face lui loc :(