Marinescu, locul 9 în prima sesiune de calificări de F2 din Portugalia

Publicat sâmbătă, 28.04.2012 11:53 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu va pleca de pe poziţia a noua în prima cursă de Formula 2 de pe circuitul Algarve din Portugalia.

Mihai Marinescu nu a reuşit să repete performanţele bune obţinute în calificările din prima etapă de Formula 2 de la Silverstone.

Braşoveanul în vârstă de 23 de ani a stabilit al nouălea timp în calificările de pe circuitul Algarve din Portugalia după ce a fost cronometrat cu 1:34.572, fiind cu peste patru zecimi de secundă mai lent decât Luciano Bacheta, care va pleca din pole position.

Marinescu a adoptat o tactică diferită în această sesiune şi a ieşit pe traseu doar în ultimele 10 minute, cel mai probabil pentru a-şi conserva cât mai bine pneurile după problemele pe care le-a avut cu degradarea acestora cu două săptămâni în urmă.

Prima cursă de Formula 2 va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:45, ora României, şi va fi transmisă în direct pe postul de televiziune Sport.ro.

FORMULA 2 - PROGRAM ETAPA 2 - ALVARGE (PORTUGALIA)

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 1 vineri, 27 aprilie 12:10 - 12:55  
Antrenamente 2 vineri, 27 aprilie  15:45 - 16:30  
Calificari 1 sambata, 28 aprilie 11:15 - 11:45  
Cursa 1 sambata, 28 aprilie  15:45 - 16:25 Sport.ro
Calificari 2 duminica, 29 aprilie 11:35 - 12:05  
Cursa 2 duminica, 29 aprilie  16:00 - 16:40 Sport.ro

 

Cele două curse pot fi urmărite în direct şi pe postul de televiziune Motors TV şi site-ul oficial al Formulei 2.