Marinescu participă la testele de F2 de la Barcelona

Publicat marţi, 13.12.2011 10:42 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu va participa marţi şi miercuri la sesiunea de teste de Formula 2 programată pe circuitul de la Barcelona.

După rezultatele mai puţin convingătoare din cursa demonstrativă de GP2 de la Abu Dhabi, Mihai Marinescu va reveni în această săptămână la volanul monopostului cu care a obţinut cele mai bune performanţe în sporturile cu motor.

Braşoveanul în vârstă de 22 de ani va participa marţi şi miercuri la sesiunea de teste de iarnă programată pe circuitul de la Barcelona, ocazie care reprezintă, în opinia sa, un bun antrenament pentru sezonul următor.

"După această mică pauză după ultima cursă pe care am avut-o, cea de la Abu Dhabi cu GP2-ul, mă voi intoarece la volanul maşinii de Formula 2. Voi fi prezent la testele oficiale de iarnă ale campionatului în care am concurat în acest an, la Barcelona pe 13 şi 14 decembrie. Aceasta este o modalitate foarte bună de a mă ţine în mână, de a mai face kilometri şi de a mă pregăti pentru sezonul care urmează!", a precizat el pe site-ul său oficial.

În cadrul testelor de la Barcelona, fiecare pilot va beneficia de două seturi de pneuri noi pentru fiecare zi şi sprijin tehnic din partea inginerilor Formulei 2. De asemenea, fiecare pilot va primi comparaţii cu cel mai rapid pilot şi clipuri video onboard. Evoluţia lui Marinescu poate fi urmărită prin sistemul de live-timing disponibil aici.

Via | Mihai Marinescu | Formula 2

  • Enake, marţi, 13.12.2011 14:16
    bafta

    spor la toate, mihai bune si testele..sa ramai in mana..cum se spune...