Marinescu prezintă fanilor din Bucureşti trofeul câştigat la Nurburgring

Publicat marţi, 29.05.2012 09:56 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu va fi prezent marţi în Bucureşti la sediul Colina Motors unde va oferi fanilor şansa de a vedea trofeul obţinut după victoria de la Nurburgring.

Pilotul român Mihai Marinescu va oferi fanilor sporturilor cu motor din Bucureşti oportunitatea de a vedea trofeul primit după victoria obţinută sâmbătă în Formula 2 pe circuitul de la Nurburgring.

Braşoveanul va fi prezent marţi începând cu ora 15:00 la sediul Colina Motors situat în strada Pechea din cartierul Băneasa

.

Cu această ocazie, Marinescu va urca pentru câteva minute şi în simulatorul Ford Fiesta WRC pentru a intra în pielea unui pilot de raliuri.

Marinescu a obţinut în weekendul precedent una dintre cele mai mari performanţe din istoria sporturilor cu motor din România: a câştigat cursa de sâmbătă de la Nurburgring după ce a plecat din pole position şi a ocupat locul doi în cursa de duminică după ce a fost lider în cea mai mare parte a acesteia.

În urma acestor performanţe, Marinescu ocupă locul patru în clasamentul general cu 74 de puncte, iar următoarea etapă este programată pe celebrul circuit de la Spa-Francorchamps în perioada 22-24 iunie.

Colina Motors este unul dintre partenerii pilotului braşovean în Formula 2, fiind furnizorul oficial al combinezonului.

  • BackonYou, marţi, 29.05.2012 10:33
    MM

    Tare ma bucur pentru el. Numai bine.