Massa admite că a negociat cu alte echipe înainte să semneze cu Ferrari
Felipe Massa a admis că a purtat negocieri cu mai multe echipe înainte să-şi prelungească contractul cu Ferrari pentru sezonul 2013.
Felipe Massa a avut un debut modest de sezon în care a obţinut doar două puncte în primele cinci curse, iar rezultatele dezamăgitoare au condus la numeroase speculaţii cu privire la viitorul său la Ferrari.
Confruntat cu perspectiva de a fi înlocuit, brazilianul a purtat negocieri cu mai multe echipe, lucru confirmat de pilot în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Tuttosport.
"Nu vreau să dau nume. Dar am vrut cu adevărat să continui cu Ferrari", a declarat el.Massa afirmă că până la prelungirea contractului cu Ferrari a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, întrucât era conştient că nu obţine rezultate suficient de bune pentru a justifica rămânerea în cadrul echipei în sezonul următor.
"Parcă erau nori negri deasupra mea. Nimic nu mergea bine. Făceam o treabă care este visul a milioane de oameni, dar nu eram fericit, pentru că ştiam că în multe curse eram principalul vinovat", a adăugat el.
Via GMM
cine e felipe masa?