Massa speră să obţină la Interlagos primul podium din 2011

Publicat joi, 24.11.2011 17:28 de Daniel Popescu

Felipe Massa şi-a stabilit ca obiectiv pentru ultima cursă a sezonului să obţină primul podium din 2011, pentru a nu egala recordul negativ stabilit de Ivan Capelli în 1992.

Felipe Massa a traversat un sezon dificil în 2011 şi a câştigat mai puţin de jumătate din punctele acumulate de coechipierul său Fernando Alonso, iar ultimul său podium datează de la Marele Premiu al Coreei de Sud din 2010.

În plus, dacă nu termină pe unul dintre primele trei locuri în cursa de la Interlagos, brazilianul va deveni primul pilot al Scuderiei Ferrari după Ivan Capelli în 1992 care nu obţine niciun podium pe parcursul unui sezon complet. Massa vrea să evite însă aceasta contraperformanţă şi îşi propune să lupte pentru un loc pe podium în faţa propriilor suporteri.

"Când concurezi acasă este ca un campionat diferit. Sunt fericit că am obţinut două victorii aici în Sao Paulo (n.r - 2006 şi 2008) şi aştept cu nerăbdare să am un weekend bun. Avem acelaşi monopost, fără părţi noi, dar când concurezi acasă este mai bine. Cred că simţi acea putere suplimentară din partea spectatorilor, ceea ce ajută. Aşa că sper să pot lupta pentru podium şi vreau ca în acest weekend să am cel mai bun rezultat din acest sezon", a declarat el.

De asemenea, Massa a admis că este obligat să-şi îmbunătăţească radical performanţele în sezonul următor pentru a putea spera să-şi prelungească contractul cu Ferrari.

"Nu poţi să uiţi această cursă şi să te gândeşti la anul viitor, pentru că Brazilia este o cursă foarte importantă pentru noi. Mă concentrez 100% la această cursă, dar duminică, după cursă, vom muta totul pentru anul viitor, care sper să fie mult mai bun", a mai precizat el.

Via | Autosport

  • Davidenko, joi, 24.11.2011 18:26

    Sper sa reuseasca ..dar in conditiile actuale doar daca apar conditii meteo sau abandonuri il vad pe podium.