Massa: "Voi lupta cu Raikkonen pana in ultima cursa"

Publicat miercuri, 27.08.2008 11:09 de Daniel Popescu

Felipe Massa crede ca va lupta pentru titlul mondial alaturi de Kimi Raikkonen pana la ultima cursa a sezonului.

Massa a reusit sa-si surclaseze coechipierul in ultimele curse si a urcat pe locul 2 in urma victoriei de la Valencia, avand un avans de 7 puncte in fata lui Raikkonen.

Desi finlandezul a fost aspru criticat dupa prestatiile mai putin reusite, Massa crede ca actualul campion mondial va lupta pentru titlu pana in ultima cursa.

"Raikkonen este foarte rapid, dar la fel sunt si eu. Cred ca vom lupta pentru titlu pana la final", a declarat Massa pentru publicatia germana FAZ.

Presa italiana a speculat ca Massa ar trebui numit pilotul numarul 1 al echipei, insa brazilianul spune ca acest lucru nu depinde de el. "Este decizia altora. Eu imi fac treaba in acelasi mod pentru ca singurul lucru care ma intereseaza este sa fiu cel mai bun pe pista", a precizat Massa pentru spaniolii de la Marca.