McLaren acuză Red Bull de încălcarea regulamentului pentru comunicaţii radio
McLaren susţine că i-a transmis prin radio lui Daniel Ricciardo cum să piloteze în timpul Marelui Premiu al statului Singapore, lucru interzis începând cu această etapă.
Marele Premiu al statului Singapore a marcat debutul noului regulament impus de FIA în privinţa comunicaţiilor radio. Conversaţiile dintre ingineri şi piloţi care au legătură cu stilul de pilotaj au fost interzise, însă cele care se referă la performanţele monopostului sunt permise în continuare.
McLaren susţine că cei de la Red Bull Racing au încălcat regulament când i-au transmis lui Danirel Ricciardo să evite abordarea bordurilor de pe marginea circuitului.
"Acum suntem mai ocupaţi să ascultăm mesajele celorlalţi pentru a vedea dacă fac ceea ce Red Bull a făcut de două ori cu Ricciardo. Cred că a fost un mesaj codat. Depinde de FIA să investigheze, aşa că nu pot spune nimic. Dar a fost un mesaj ciudat. O dată ar fi fost în regulă, dar de două sau trei ori este un pic ciudat", a declarat Eric Boullier, directorul de curse McLaren.
Oficialul francez se referă la mesajul "Evitarea bordurilor poate ajută la problema pe care o avem cu monopostul", care i-a fost transmisă lui Ricciardo din cauza unei defecţiuni la bateria sistemului ERS.
De altfel, Christian Horner, şeful Red Bull Racing, susţine că mesajul a făcut parte din categoria celor care se referă la performanţele monopostului şi că a primit acordul FIA de a-l folosi în cursă.
"Evident, am vorbit cu Charlie Whiting (n.r - directorul de curse al FIA) şi i-am spus că Ricciardo are probleme de fiabilitate. De aceea, i s-a spus să evite bordurile, pentru că asta provoca defecţiuni la baterie. Încercăm să găsim un echilibru cu această interzicere a comunicaţiilor", a declarat britanicul.
Ricciardo s-a plâns de o serie de defecţiuni tehnice la baterie, însă a reuşit să termine cursa pe locul trei, în spatele lui Lewis Hamilton şi a coechipierului său, Sebastian Vettel.
Via McLaren
Dani...tu citesti articolele dupa ce le postezi? "McLaren susţine că i-a transmis prin radio lui Daniel Ricciardo cum să piloteze în timpul Marelui Premiu al statului Singapore, lucru interzis începând cu această etapă." "Evitarea bordurilor poate ajută la problema pe care o avem cu monopostul. Mesajul McLaren Pentru Daniel Ricciardo " Haideee...ce naiba!!!