McLaren: "Alonso este liber să-şi exprime opiniile"

Publicat joi, 11.06.2015 18:44 de Daniel Popescu

McLaren susţine că Fernando Alonso este liber să-şi exprime în public opiniile despre performanţele pe care le obţine în acest sezon, chiar dacă spaniolul a afirmat că echipa îl face să se simte ca un amator.

Fernando Alonso a afirmat în timpul Marelui Premiu al Canadei că monopostul McLaren îl face să se simtă ca un amator din cauza numeroaselor probleme de fiabilitate şi a lipsei de performanţe.

Chiar dacă afirmaţiile sale afectează imaginea celor de la McLaren, oficialii echipei britanice susţin că nu sunt deranjanţi de acest aspect şi că spaniolul este liber să-şi exprime opiniile în public.

"Alonso este grozav. Este un pilot dinamită şi, dacă vrea să spună ce are pe suflet, îl vom lăsa să facă asta. Nu cred că progresele sunt realizate de oameni rezonabili, aşa că de ce ne-am aştepta ca piloţii noştri să fie rezonabili?", a precizat Jonathan Neale, directorul executiv al McLaren, pentru publicaţia britanică Mirror.

Anterior, Alonso şi-a justificat decizia de a pleca la McLaren din cauza faptului că nu putea concura la nesfârşit pe locul doi pentru Ferrari.

Afirmaţiile nu au însă niciun impact asupra lui Maurizio Arrivabene, şeful Scuderiei Ferrari, care s-a limitat să afirme că dublul campion mondial a dat dovadă de lipsa de politeţe. "Oamenii pot spune ce vor. Ştiu că ceea ce a spus nu este politicos, dar nu-mi pasă", a precizat el pentru site-ul oficial al Formulei 1.

Via GMM

  • gigi, joi, 11.06.2015 19:02

    Bine ca a plecat ... abia dupa plecarea lui Ferarri a reusit sa dezvolte masina . Vhiar nu vrea nimeni sa vada ca el a fost o greutate pentru italieni ???

  • Nae, joi, 11.06.2015 19:53

    @Gigi - A dezvoltat Ferrari masina...dar...tot pt locul 2 cum au fost de prin 2010 incoace, cu exceptia lui 2013. Deci?

  • Florin, joi, 11.06.2015 20:28

    Cum au dezvoltat masina dupa plecarea lui? Pana atunci nu au vrut? Brusc au gasit niste destepti care au luat tractorul la pila si au facut o masina de formula 1? Au upgradat-o pe cea veche, pur si simplu au facut ce trebuia...pana atunci nu ca era ALonso nu au nimerit-o...aveau o gasca de baieti acolo in frunte cu Domenicali care erau platiti degeaba. Sa nu uitam ce gafe de strategie faceau! Erau penibili la un moment dat!

  • Sheitan, joi, 11.06.2015 21:43

    lol de lol si din nou lol, mah gigi.... daca ar fi fost campioni mondiali sau macar ar fi avut sanse reale sa devina atunci comentariul tau ar fi fost logic.... asa .... este inca un mesaj lovit de chiorala si de prostie in stare pura....... Unica diferenta intre tractorul de anu trecut si trabantul de anul asta ii ca in locul lui Alonso il gasim pe Vettel......... in rest....... tot Mercedes castiga titlul iar Ferrari are o sansa mare sa se apropie si mai mult Williams de ei....... Nu stiu sa iti spun dar unu singur castiga, restul primesc puncte doar de consolare!

  • ., joi, 11.06.2015 23:33

    nu masina era rea ci preferintele lui Alonso erau rele. Cum au schimbat masina 'pe fata' au aparut si rezultatele. Practic Alonso tragea masina in jos nicidecum in sus si se scotea cu faptul ca nu reusea nimeni sa o piloteze cat de cat in afara de el. Acum darama McLaren

  • lol, joi, 11.06.2015 23:35

    fata de anul trecut Ferrari s-au ridicat mult, au depasit doua echipe, pe RBR si pe Williams, e un progres orice ati zice

  • ., joi, 11.06.2015 23:37

    rezultatele au aparut dupa ce au redesenat masina sa mute aderenta pe fata. Ca sa poata scoate Vettel totul din masina ca Alonso scotea doar trei sferturi

  • Makishpealonso, joi, 11.06.2015 23:48

    Drace daca vrei sa fii delicatul sustinator al dreptatii(ceea ce nu e cazul) disperat la lins in dos la alonso esti fruntas,deci tu spui ca Merc castiga tot, si alonso este in avantaj dupa regulile tale ca a parasit Ferarri! Penal limbaj ai sa folosesti de 3 ori(LitleOldLady) repetand de doua ori dovedeai putina mila dupa trei repeat .... Pe Scurt:Alonso a sarit calul cu limbajul folosit si nu a adus vre-un sponsor de kinograma sa-i fie iertate iesirile astea grosiere,McLaren e undeva in groapa si cu el si fara el si nu cred ca vor avea trac sa-l bata pe umar sa o lase mai moale ca prea a crezut ca-i buricu targului si defapt e "nimic acceptat" pentru cunoscatori.

  • McLaren_Honda, vineri, 12.06.2015 08:20

    Ce comentarii, raikkonen e mai rapid ca anul trecut dar gafeaza, vettel e mai rapid ca raikkonen cel putin pare ca munceste mai mult intr-o cursa dar nu cei doi au dezvoltat ferrari, stiu ca arrivabene a dorit transferul greutatii catre partea frontala si rmai stiu ca vettel a spus ca ii este indiferent. Ghinionul lui alonso este ca a plecat cand ferrari a imbunatatit masina si numai are emotii pentru locul2.

  • ., vineri, 12.06.2015 11:32

    Prostalai, fani fetel, dar in 2010-2013 cine scotea din masina performanta Ca fetel al vostru vad ca termina pe 3 campionatul

  • Dragon, vineri, 12.06.2015 14:30

    Cand te numesti Ferrari nu exista altceva decat locul 1 ! Locul 2 si progresele e pentru consolarea psihicului fanilor lor !

  • ., sâmbătă, 13.06.2015 05:19

    nu e coincidenta cam mare ca cu Vettel au cladit masina RBR iar cum apare Vettel la Ferrari hopa imbunatatirea? Alonso nu facea mai bine decat anul trecut cu masina asta "pe fata". Era "pe spate" pentru el si nu e vorba de greutate

  • Mclada, sâmbătă, 13.06.2015 12:29

    mor de ris impreuna cu fanii McLada cea mai penibila echipa din campionat!!