McLaren: "Am făcut tot ce am putut pentru a-l păstra pe Hamilton"
Martin Whitmarsh susţine că Lewis Hamilton se va bucura de sprijinul echipei în lupta pentru titlul mondial din 2012 şi afirmă că a făcut tot ce putea pentru a-l păstra pe britanic la echipă.
Lewis Hamilton a anunţat vineri că a semnat un contract cu Mercedes pentru următoarele trei sezoane, urmând să părăsească echipa care l-a crescut încă de la vârsta de 13 ani.
Cu şase curse înainte de finalul sezonului, McLaren susţine însă că îl va sprijini pe britanic să cucerească titlul mondial, chiar dacă şi coechipierul său Jenson Button are şanse matematice la trofeu.
"Cariera lui Sergio Perez la McLaren va începe anul viitor la Melbourne, dar viitoarea lui echipă rămâne devotată luptei şi îi va oferi toate oportunităţile lui Jenson Button şi Lewis Hamilton pentru a lupta pentru titlurile piloţilor şi constructorilor în 2012", precizează McLaren într-un comunicat de presă.
Între timp, şeful Martin Whitmarsh susţine că McLaren i-a făcut o ofertă foarte bună lui Hamilton, dar că cele două părţi nu au reuşit să se înţeleagă cu privire la anumite aspecte ale contractului. Totuşi, oficialul McLaren a evitat să acuze XIX Entertainment, compania care gestionează cariera pilotului, că l-a forţat pe Hamilton să schimbe echipa şi susţine că echipa i-a oferit libertatea pe care pilotul a cerut-o, referindu-se la posibilitatea de a-şi alege proprii sponsori.
"Dacă întrebarea este dacă dau vina pe XIX, atunci răspunsul este nu. Hamilton este un pilot grozav, dar trebuie să ia decizii cu privire la viaţa lui. Am avut multe discuţii, am intrat în multe detalii şi am negociat contracte complexe. Am negociat multe detalii şi o mare libertate, am făcut o ofertă comercială foarte bună. I-am făcut o ofertă bună lui Hamilton, dar este nevoie de două persoane pentru a obţine o semnătură şi până la urmă a fost clar că nu ne-am înţeles", a declarat el pentru postul britanic de televiziune SkySports.
Via McLaren, SkySports
"Lewis Hamilton a anunţat vineri că a semnat un contract cu McLaren pentru următoarele trei sezoane" - cred ca vrei sa spui "Mercedes"