McLaren, convinsă că relaţia cu Alonso nu se va deteriora

Publicat marţi, 09.06.2015 14:39 de Daniel Popescu

Eric Boullier şi-a exprimat convingerea că relaţia dintre McLaren şi Fernando Alonso va rămâne în continuare bună, în ciuda rezultatelor modeste din acest sezon.

Fernando Alonso a răbufnit în timpul Marelui Premiu al Canadei când inginerul de cursă i-a solicitat să aibă grijă de consumul de carburant şi a afirmat că se simte ca un amator din cauza lipsei de performanţe a monopostului Honda.

Chiar dacă ulterior a minimalizat importanţă acestor declaraţii şi a afirmat că nu se simte frustrat, presa internaţională a speculat imediat existenţa unor tensiuni între Alonso şi echipă. Informaţiile au fost însă negate de directorul de curse Eric Boullier, care este convins că nu se va ajunge la o repetare a problemelor din sezonul 2007.

"Dacă anul viitor vom fi în acelaşi stadiu, cu siguranţă că va înnebuni, dar nu cred că se va întâmpla asta. Voi, jurnaliştii, îl vedeţi frecvent şi puteţi vedea că este fericit la echipă, fericit că este aici. Vrea să câştige şi vrea să concureze pentru că este un învingător şi oricum avem aceeaşi agendă. Mi-a spus că el consideră că acest an este de test pentru a fi pregătit pentru anul viitor", a declarat francezul.

Pe de altă parte, Boullier consideră că afirmaţiile făcute de Alonso în timpul cursei reprezintă mai mult un mesaj pentru Honda de a îmbunătăţi performanţele motorului. "Nu ştiu, trebuie să-l întrebaţi pe el, dar este foarte posibil să fie aşa", a adăugat el.

Via Motorsport

  • ovidiu15081982, marţi, 09.06.2015 14:59

    pe cat facem pariu ca pleaca la finalul sezonului ? a plecat in 2007 cand lupta la titlu acum ca nu ia niciun punct.....

  • qaz, marţi, 09.06.2015 15:38

    Se pare ca Eric ii subestimeaza egoul MASIV al lui il Fenomeno. Trebuie sa recunosc ca mi se pare amuzant sa-l vad cum se zbate pe locurile 15 - 16.

  • Cyrus, marţi, 09.06.2015 15:40

    Problema e ca nu prea are unde pleca. Mi-as dori si eu sa fie 2 - 3 echipe apropiate ca valoare care sa se bata pentru titluri pana in ultimele curse, insa se pare ca nu se va intampla prea curand

  • jean, marţi, 09.06.2015 16:12

    Dupa 7 curse si nici un pct pt Alonso la egalitate cu cei de la Manor, trebuie sa fie f frustrant. In locul lui mai bine as pleca si as sta acasa, sau in alte competitii, ca are destule milioane de cheltuit. Deja are o varsta, la alta echipa de top nu mai ajunge, mai ales dupa avalansa de tineri ( destul de ) talentati din F1. Practic venirea lui la McLaren i-a compromis cariera si sansele de a mai deveni campion dar i-a revitalizat cariera lui Vettel.

  • Gigi, marţi, 09.06.2015 16:12

    Zvonuri in padock il dau pe Alonso la Ferrari in 2016 in locul lui Rai.

  • aca, marţi, 09.06.2015 16:24

    As face pariu ca se va duce in locul lui Kimi la anu. Sper sa fie asa.

  • Icr, marţi, 09.06.2015 16:27

    @Gigi: Rahat, nici macar cei de la Ferrari nu-l vor inapoi, cine il vrea la Ferrari, femeia de serviciu? Si de la McLaren nu poate sa plece, Dennis a zis ca are contract pe trei ani... eh cine dracul semna pe trei ani dupa ce a vazut... treaba din prima sesiune de testare?

  • Cyrus, marţi, 09.06.2015 16:49

    La un moment dat motorul Honda, poate chiar in acest sezon, va deveni cel putin decent. Insa nu e cert daca va permite echipei sa se bata pentru victorii Oricum, Alonso nu prea avea multe de pierdut - la Mercedes locurile erau ocupate, iar la Ferrari s-au adunat prea multe frustrari

  • Singaporezul, marţi, 09.06.2015 16:55

    Daca a inceput sa ma doara si pe mine(nu glumesc)va dati seama cum se simte el,marele marmotel!!!Mi-as dori sa plece in 2016 ca are unde(Lotus sau Williams) si am vedea si noi altceva!De neinteles!

  • querty, marţi, 09.06.2015 17:10

    Il doare pe Alonso la basca de opiniile voastre de ciucalai de net. Are cel mai gras contract si se mai si distreaza cu o masina de F1. Problema e la aia cu combinezoane rosii care au schimbat tot si degeaba. Acolo doare mai tare decat la Mclaren unde lumea nu avea asteptari inalte. La anul vor fi asteptari si acolo. Insa championu de plastic moale.....se bate la titlu cu Ferrari. Asta e drept.

  • ion, marţi, 09.06.2015 17:22

    inapoi la ferrari..

  • lol, marţi, 09.06.2015 17:28

    e atat de fericit incat tipa ca nu vrea sa arate ca un amator.

  • lol, marţi, 09.06.2015 17:31

    io i-am 'ziz' sa mearga la williams dupa massa dar el vrea mclaren honda ca are in cap ca-l imita pe senna. Daca mai sta cativa ani in F1 o sa se creada Schumacher (revenit)

  • lupu, marţi, 09.06.2015 17:33

    lupu lupu si uite lupu in sfarsit A tot viciferat ca are o caruta iar acum chiar are una. Diiii

  • McSquizzy, marţi, 09.06.2015 18:12

    Va bucurati de handicapul pe care McLaren il are momentan dar de fapt ar trebui sa fiti tristi pentru ca se pierde mult spectacol. Alonso are inca pofta de a concura spre deosebire de alti veterani de pe grila si ar face cursele un pic mai piperate prin stilul lui cerebral-agresiv daca s-ar putea bate pentru un loc pe podium. Dar voi sunteti romani si va nasteti cu mentalitatea asta si o cultivati si ce-i trist ... e ca o s-o pasati la randul vostru copiilor vostri ;)

  • Florin, marţi, 09.06.2015 18:37

    Cum a aparut o stire cu Alonso cum comenteaza toti! :) Are un ego imens cum a zis cineva mai sus si e normal. E un campion... Si el stie ca s-a pacalit dar spera! Cand a venit la Renault cine isi inchipuia ca o sa il capaceasca pe marele Schumacher??? Speranta moare ultima!!!

  • Florinel, marţi, 09.06.2015 19:31

    bai inteligentule, pai daca Alonso era acum pe val, fugeau toti haterii sa se culce, nu crezi? Acum e momentul lor, Alonso le ofera motive sa se desfasoare. Ati vrea voi sa taca haterii tocmai acum ...

  • ., marţi, 09.06.2015 21:37

    ba o sa se deterioreze, data trecuta il batea Hamilton, acum il bate Button. Data trecuta a fugit ca era nefavorizat (da, am zis bine, ca nu vroia echipa sa il favorizeze) acum va pleca pentru ca motorul Honda. Renault revine cu echipa, poate si cu Briatore la pachet iar cu Grosjean o sa fie lesnicios. Vreo doi ani apoi merge sa se culce.

  • ., miercuri, 10.06.2015 12:37

    Si dupa merg si eu la culcare.

  • serban, miercuri, 10.06.2015 13:47

    @Florin L-a căpăcit tot pe schimbare de regulament, pneuri (inferioritatea clară a Bridgestone față de Michelin), interzicerea realimentării și altele. Asta în 2005, când a avut și bafta abandonurilor lui Kimi, care i-a fost net superior. Că în 2006, făra descalificarea lui Schumi din calificări de la Monaco, fără abandonul acestuia la Suzuka și fără golăneala numită mass damper din prima parte a sezonului, nu ajungea campion nici cu poliția !

  • Moshu, miercuri, 10.06.2015 15:10

    Cam multi de "daca" in zicerea ta. Pun si eu "daca" si atunci chiar nimeni nu ajunge campion decat cu politia, serbanica puiule. Anul trecut am vazut care e diferenta dintre Alonso si Raikonen. A luat spaniolul mai bine de dublul punctelor. Acum vad ca se repeta faza. Nu-i prieste berea fara alcool.

  • lol, miercuri, 10.06.2015 15:36

    atunci FARA DACA. Schumacher 7, Alonso 2. Ciocu mic!!!

  • ..., miercuri, 10.06.2015 15:37

    Vetel 4 ...

  • serban, miercuri, 10.06.2015 16:15

    Nu Moshule tată, campion se ajunge cu valoarea, nu cu poliția și nici cu "dacă". După Senna și Schumi n-am mai văzut campioni ! Aaaa da, câștigători de titluri am mai văzut, la grămadă, la kg, cum vrei tu, Alonso, Vettel, Hamilton, dar nu CAMPIONI !

  • serban, miercuri, 10.06.2015 16:20

    Iar lui Raikkonen îi lipsește trotilul, adică bere+vodka.

  • @serban-desteptarea, joi, 11.06.2015 08:21

    Hai ca nici Schumacher fara echipa tehnicienilor de vis de la Ferrari nu facea titluri. La Mercale s-a facut de panarama, a dat de pamant Rosberg cu el pana l-au dat afara deci mai lasati-ma cu marele Schumacher. La mancat pe paine doi ani de zile Hakkinen. Sigur, avea masina mai buna. Dar in 2000-2004 cine a avut-o mai buna? Regulament facut pentru Ferrari samd. Senna cu ce masina a castigat? Nu cu aia buna?

  • haha, sâmbătă, 13.06.2015 14:25

    bine ca argumentezi cu acel Schumacher revenit batran in F1 Schumacher ar fi castigat si cu Williams 2002 sau McLaren 2003, 2004. Ar fi castigat usor si cu Williams 1994, 1995, 1996, 1997 si McLaren 1998, 1999, 2000. Ar fi castigat si cu Renault 2005 si 2006 si cu McLaren 2007 si 2008. Asta inseamna 14 titluri fara echipa aia "de vis" care si-a facut un nume pe carca lui Schumacher. Schumacher merita mei mult de 7 titluri, erau echipe de vis si la alte echipe dar nu era un pilot precum Schumacher