McLaren: "Hamilton poate câştiga titlul în acest sezon"
Martin Whitmarsh este convins că Lewis Hamilton poate câştiga la Monaco şi că are calităţile necesare pentru a obţine al doilea titlu mondial din carieră.
Lewis Hamilton a obţinut trei pole position-uri în primele cinci curse ale sezonului, însă nu a reuşit niciodată să treacă primul linia de sosire din cauza unor greşeli ale mecanicilor McLaren la boxe sau după descalificarea din Spania cauzată de cantitatea prea mică de combustibil din rezervor.
Cu toate acestea, Marton Whitmarsh, şeful McLaren, este pe deplin încrezător în abilităţile britanicului şi anticipează că acesta va obţine victorii în acest sezon, poate chiar începând cu Marele Premiu al statului Monaco.
"Cred că Hamilton a avut ghinion în acest an. Din multe puncte de vedere, ultima cursă a fost dezamăgitoare pentru echipă, dar cred că Hamilton a revenit după acea cursă cu o impresie puternică legată de performanţele din acest an. Cred că a pilotat fantastic în Spania şi nu cred că el, eu sau oricine din echipă sau din afara echipei crede că şi-a pierdut abilitatea de a câştiga curse. Este la numai opt puncte de primul loc într-un campionat al piloţilor deschis oricărui rezultat şi trebuie să se consdiere un candidat puternic la victorie la Monaco, la victorii în mai multe curse şi la câştigarea titlului mondial", a declarat oficialul echipei McLaren în cadrul unui videoconferinţe cu reprezentaţii presei internaţionale.
Pe de altă parte, Whitmarsh este încrezător că McLaren a învăţat din greşelile comise în prima parte a sezonului, atât în privinţa schimburilor de pneuri, cât şi a strategiilor pentru calificări.
"Sunt încrezător că am rezolvat problemele pe care le-am avut până acum şi că este reprezintă trecutul. Având în vedere presiunea de a încerca să câştigi în Formula 1, întotdeauna există lucruri noi care te pot afecta, aşa că trebuie să fii vigilent, grijuliu şi precaut. Aşa că nu cred că trebuie să spunem că am rezolvat totul şi că sunt super-increzator ca nimic nu se va mai întâmplă în acest an. Ar fi o prostie. Dar cred că am făcut unele schimbări pentru a rezolva unele probleme pe care le-am văzut", a mai precizat el.
ha! ha! ha! ha!