McLaren lanseaza noul monopost in ianuarie

Publicat joi, 06.11.2008 18:03 de Daniel Popescu

McLaren Mercedes va lansa monopostul pentru sezonul 2009 in luna ianuarie, data exacta nefiind inca stabilita.

La fel ca si anul trecut, luna ianuarie va fi dedicata lansarilor de monoposturi pentru sezonul urmator al Formulei 1.

Dupa ce Toyota si BMW-Sauber au anuntat deja ca isi vor lansa noile masini in prima luna a anului viitor, a venit randul celor de la McLaren sa faca un anunt similar.

"Am avansat foarte mult cu dezvoltarea masinii si vom anunta lansarea monopostului in ultima parte a lunii ianuarie"

, a declarat seful echipei McLaren, Ron Dennis.

Britanicul nu a confirmat inca data exact a viitorului monopost, care cel mai probabil va purta denumirea MP4-24.