McLaren vrea un al treilea monopost pilotat de Loeb şi Rossi
McLaren sprijină introducerea unui al treilea monopost care să fie pilotat de staruri precum Sebastien Loeb şi Valentino Rossi.
Propunerea iniţială a Scuderiei Ferrari ca echipele de top să utilizeze câte trei monoposturi este sprijinită inclusiv de rivalii de la McLaren Mercedes.
Chiar dacă ideea nu a mai fost discutata în ultima perioadă din cauza necesităţii de a alege un nou furnizor de pneuri şi a negocierilor privind reintroducerea sistemului KERS, McLaren este în favoarea introducerii unui al treilea monopost, însă numai dacă numărul total de echipe din Formula 1 ar fi mai mic de 10.
"Un al treilea monopost este o idee bună dacă ajungi la un număr redus de echipe. Probabil că McLaren, Red Bull, Ferrari şi Mercedes ar fi încântate, dar echipele mici ar fi dezavantajate. Cred că dacă numărul echipelor ar scădea sub 10 atunci ar fi o oportunitate fanstastica, dar anul viitor speram la 13 echipe. Cred că dacă ataşam un al treilea monopost încurajam oameni foarte competenţi din afara Formula 1 să participe, iar spectacolul ar fi interesant şi ar atrage interesul publicului", a declarat Martin Whitmarsh, şeful echipei McLaren.
Pe de altă parte, oficialul britanic este de părere că, în eventualitatea în care al treilea monopost va fi introdus, acesta ar trebui pilotat de concurenţi din alte ramuri sportive, precum sextuplul campion mondial de raliuri Sebastien Loeb sau multitplul campion mondial de MotoGP Valentino Rossi.
"Fără îndoială, Formula 1 este cea mai importantă competiţie de curse din punct de vedere tehnologic şi în privinţa liniei de piloţi. Pe lângă piloţii grozavi pe care îi avem deja ar fi fantastic pentru Sebastien Loeb, Valentino Rossi sau Jimmie Johnson (n.r - pilot în NASCAR) să participe în Formula 1. Cred că pentru ei ar fi natural să considere oportunitatea şi ar fi fantastic pentru Formula 1. Nu am niciun dubiu, aceşti piloţi sunt foarte talentaţi şi ar fi foarte competitivi în Formula 1", a adăugat Whitmarsh.
Via | Autosport
Aaa, deci mai sunt si altii, nu-i doar fantezia celor de la Ferrari!